Peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore pentru prima dată după două luni, în Franţa
Autorităţile franceze au raportat, miercuri, 10.050 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în 24 de ore, fiind pentru prima dată în două luni de când se depăşeşte pragul de 10.000.
Într-un alt semn că virusul ia din nou avânt, spitalizările din cauza COVID-19 au crescut cu 84 în acelaşi interval, ajungând la 6764, creştere nemaiîntâlnită din 6 septembrie, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Numărul total de cazuri noi se ridică acum la 7,18 milioane.
Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă a crescut cu cinci în 24 de ore, ajungând acum la 1096, o creştere cu 58 într-o săptămână.
Franţa a înregistrat de asemenea 35 de noi decese din cauza epidemiei, totalul ajungând la 117.783.
În acelaşi timp, potrivit cifrelor oficiale publicate, miercuri, Franţa şi-a vaccinat cu schema completă trei sferturi din populaţie împotriva coronavirusului.