Paralizie bugetară la Washington. Guvernul SUA închide parţial activităţile, din lipsă de fonduri
Activităţile guvernului american au fost oprite în mod oficial de noaptea trecută, după ce republicanii şi democraţii din Senat nu au reuşit să ajungă la un acord de ultim moment pentru continuarea finanţării bugetare, din cauza neînţelegerilor majore legate de imigraţie şi securitatea la graniţe, transmite Reuters.
Într-o şedinţă dramatică ce a avut loc noaptea târziu, senatorii au blocat un proiect care prevedea prelungirea finanţării guvernului până pe 16 februarie. Proiectul avea nevoie din susţinerea a 60 din cei 100 de senatori, dar doar 50 au votat în favoarea acestuia.
Majoritatea democraţilor s-au opus proiectului din cauza eşecului eforturilor lor de a include măsuri de protecţie pentru sute de mii de tineri imigranţi cunoscuţi sub numele de ”Dreamers”.
Negocierile de urgenţă dintre liderul republican al majorităţii din Senat, Mitch McConnell, şi liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, cu câteva minute înainte de miezul nopţii, nu au avut succes, iar guvernul american a rămas practic fără bani.
Oprirea oficială a activităţilor a intrat în vigoare sâmbătă, zi care marchează prima aniversare a lui Donald Trump ca preşedinte.
Administraţia Trump a dat imediat vina pe democraţi, reltează news.ro.
”În seara asta au pus politica înaintea securităţii naţionale, a familiilor militarilor, a copiilor vulnerabili şi a capacităţii noastre de a-i servi pe toţi americanii”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.
Administraţia Trump a anunţat că nu va discuta despre imigraţie până când guvernul nu va putea să îşi reia activitatea.