Par că formează un cuplu ca oricare altul.Adevărul din spatele acestei poze fericite te va cutremura
Relația lui Katie Hill cu Arin Andrews a fost din prima clipă una foarte specială. Povestea lor de dragoste a stârnit admirația tuturor, după ce ambii tineri au recunoscut că sunt transsexuali.
Cei doi s-au cunoscut în 2012, când atât Arin, cât și Katie trecea printr-un proces de schimbări fizice. A fost dragoste la prima vedere. Apoi a urmat o perioadă de tranziție hormonală, fizică și psihică, care le-a întărit relația.
După ce procesul de transformare s-a încheiat, cei doi s-au despărțit brusc. Nimeni nu se aștepta la un astfel de final, deși păreau să formeze cel mai fericit cuplu din lume.
Cu toate că nu mai sunt împreună, cei doi tineri în vârstă de 19, respectiv 21 de ani, au o relație foarte apropiată, scrie metro.co.uk. Vorbesc frecvent despre modificările lor fizice și emoționale, dar și despre noua turnură pe care a luat-o viața după ce și-au schimbat sexul.
Povestea lor de dragoste este subiectul unei emisiuni de televiziune, ”Young, Trans and Looking for Love”, difuzată de BBC, unde Arin și Katie povestesc despre sprijinul și inspirația pe care au găsit-o unul în celălalt în realizarea visului lor.