Panică pe piețele financiare și în UE, relaxare în Grecia. Mesaj uimitor al Atenei pentru creditori
Premierul grec Alexis Tsipras a afirmat, luni, că Atena este gata "să aștepte răbdătoare" până când creditorii țării vor deveni "realiști" în cererile lor pentru Grecia, cu care ei negociază o listă de reforme în schimbul unei finanțări vitale, informează AFP, citată de Agerpres.
Într-o declarație pentru publicația Ephimerida ton Syndakton, Tsipras scrie: 'Vom aștepta răbdători până când instituțiile vor deveni realiste'. Potrivit premierului grec, doar 'oportunismul politic' le îndeamnă pe acestea să ceară noi tăieri de pensii, unul dintre punctele ce stârnesc divergențe în negocierile care au fost întrerupte duminică seara fără niciun rezultat.
În aceste câteva rânduri scrise pe un ton combativ, premierul grec afirmă că guvernul de la Atena le-a prezentat creditorilor săi — UE și FMI — un 'proiect și contrapropuneri documentate'.
Referindu-se la numeroasele concesii pe care guvernul grec consideră că le-a făcut de la începutul discuțiilor și la criticile pe care acest lucru îl suscită în partidul său, Alexis Tsipras constată că 'unii consideră drept slăbiciune dorința noastră sinceră (a Atenei) de a ajunge la o soluție și pașii făcuți de noi pentru a reduce diferențele'.
Tsipras îi invită pe aceștia să 'mediteze' cu privire la două lucruri: 'Grecii nu sunt doar moștenitorii unei lungi istorii de luptă. Ei duc de asemenea pe umerii lor demnitatea unui popor și speranța popoarelor din Europa'.
Șeful guvernului de la Atena a infirmat faptul că fermitatea Greciei în negocieri este 'o problemă de obsesie ideologică'. 'Aceasta este o problemă de democrație', a subliniat Tsipras.
Discuțiile dintre Grecia și creditorii săi par a fi, mai mult ca niciodată, mai aproape de o ruptură, după un nou eșec înregistrat duminică în ceea ce privește continuarea finanțării țării.
Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă foarte tare să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.