O tânără supermodel a fost răpită de grupul Moartea Neagră, pentru a fi vândută pe Dark Web
O tânără fotomodel de 20 de ani din Marea Britanie, a fost drogată și răpită la Milano, cu scopul de a fi vândută într-o licitație pe internet, a anunțat poliția italiană citată de BBC.
Fotomodelul a mers în orașul italian pentru a lua parte la o ședință foto aranjată de agentul ei, însă a ajuns să fie răpită și sechestrată timp de șase zile, scrie Deschide.md.
A doua zi, când a mers la ședința foto, ea a fost atacată de doi bărbați. A fost încătușată, forțată să ia ketamină și apoi închisă într-un geamantan.
Cel care a răpit-o este un bărbat în vârstă de 30 de ani din Polonia, dar care locuiește în Marea Britanie. El a fost arestat sub acuzația de răpire de persoane.
Anchetatorii au descoperit că polonezul a organizat mai multe licitații pe internet ca să vândă fete răpite. Poliția cercetează acum să dovedească dacă anunțurile au fost adevărate sau au fost inventate.
În cazul tinerei din Marea Britanie, el a folosit un cont criptat pentru a discuta cu agentul tinerei răpite. El i-a spus că operează în numele „Grupului Moartea Neagră” și i-a cerut 300.000 de dolari ca să oprească licitația de pe dark web.
Dark web reprezintă o parte a Internetului neindexată de către motoarele de căutare clasive (google, yahoo, msn etc.) şi care este accesibilă doar folosind un browser anonim, precum Tor.
Însă, tânăra a fost eliberată după șase zile. Aparent, infractorul și-a dat seama că femeia are un copil de 2 ani și nu vrea să aibă de-a face cu mame, au mai spus anchetatorii. El a fost arestat după ce a condus-o pe tânără la Consulatul Marii Britanii din Milano.