MENIU

Bani de la Guvern pentru sinistrații de la inundații. Cât va primi pentru electrocasnice fiecare familie

Majoritatea sinistraților au rămas fără agoniseala de-o viață. Foto/ISU

Decizie de ultim moment, luată de Guvern. Sinistrații de la inundații vor primi vouchere ca să își cumpere electrocasnice. 

Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu.

El a declarat că în ultima şedinţă a coaliţiei, liderii PSD şi PNL au stabilit acordarea unui voucher de câte 15.000 de lei pentru fiecare gospodărie în vederea achiziţiei de electrocasnice.

Romaşcanu a mai precizat că luni, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, s-a discutat despre măsurile care trebuie luate pentru refacerea zonelor afectate de inundaţii.

"Acei 1,5 miliarde solicitaţi de Guvern, prin MIPE, aprobaţi de Comisia Europeană, se vor investi în principal pentru refacerea infrastructurii. Au dat rapoarte din zonele lor preşedinţii PSD Vaslui şi Galaţi. Se vor reface infrastructurile stricate de inundaţii. Se vor continua investiţiile în zona de amenajări şi baraje, astfel încât asemenea evenimente, cum s-au întâmplat, din păcate, de trei ori la rând, în acelaşi loc, să nu se mai poată repeta", a arătat Romaşcanu, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PSD. 

Mai multe articole despre:
vouchere victime inundatii vouchere inundatii