NATO cere Rusiei să pună capăt sprijinului pentru separatiştii din estul Ucrainei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut un apel la Rusia să renunţe la sprijinirea din punct de vedere politic, militar şi financiar al rebelilor separatişti din estul Ucrainei.
Oficialul NATO a declarat, în cadrul conferinţei de presă organizată după întâlnirea cu preşedintele ucrainean, că a "reafirmat sprijinul de durată al NATO pentru Ucraina şi cooperarea cu Kiev. Şi am salutat planurile guvernului ucrainean de reformă. Aliaţii sunt uniţi în sprijinul lor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. (...) Şi condamnăm destabilizarea deliberată a estului Ucrainei de către Rusia", scrie Mediafax.
"Facem apel la Moscova să pună capăt sprijinului politic, militar şi financiar pentru separatişti. Toate părţile trebuie să pună în aplicare în totalitate Acordul de la Minsk. Şi să lucreze în favoarea unei soluţii negociate. În pofida provocărilor conflictului în curs de desfăşurare, Ucraina s-a angajat să realizeze reforme majore, precum şi să continue eforturile de combatere a corupţiei."
"Rusia a continuat acţiunile agresive prin care subminează suveranitatea, integritatea şi securitatea teritorială a Ucrainei, încălcând prevederile dreptului internaţional. Aceste evoluţii au implicaţii serioase pentru stabilitatea şi securitatea întregii zone euro-atlantice," se mai afirmă în comunicatul după întâlnirea lui Stoltenberg cu preşedintele Petro Poroşenko.