Ministrul de Interne italian sfidează UE și apără anexarea Crimeei de către Rusia
Vicepremierul italian şi ministru de interne Matteo Salvini a afirmat că nu are nici o problemă cu anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, o poziţie în total dezacord cu politica oficială a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii pe această temă, relatează vineri agenţia dpa, citată de Agerpres.
În 2014, Crimeea a fost ocupată şi anexată printr-un referendum, considerat ilegal de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Anexarea Crimeii a dus la excluderea Rusiei din G8 şi la impunerea de sancţiuni împotriva ei de către UE şi SUA.
Într-un interviu în cotidianul The Washington Post, Salvini, întrebat dacă ''Rusia a avut dreptul să anexeze Crimeea'', a răspuns: ''A existat un referendum''.
După ce jurnalistul care i-a luat interviul a spus că a fost ''un referendum fals'', Salvini a replicat: ''Este punctul dumneavoastră de vedere ... şi 90% dintre persoane au votat pentru revenirea Crimeii în Federaţia Rusă''.
Salvini, care este şeful partidului Liga (extrema-dreaptă), s-a exprimat la o zi după o vizită la Moscova, în cursul căreia şi-a reluat apelurile la încetarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei şi l-a copleşit cu laude pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Agenţia dpa aminteşte că, în ianuarie, un alt politician european de extrema-dreaptă care îl admiră pe Putin, Marine Le Pen, şefa Alianţei Naţionale din Franţa, fostul partid Frontul Naţional, a exprimat opinii similare despre Crimeea. ''A existat un referendum. Cetăţenii din Crimeea au dorit să adere la Rusia'', a declarat Le Pen la BFMTV şi la RMC.