Merkel: Actualul acord privind programul nuclear iranian nu este suficient
Actualul acord privind programul nuclear iranian nu este suficient pentru a ţine sub control ambiţiile nucleare ale Teheranului, a afirmat vineri cancelarul german, Angela Merkel, în cursul unei vizite la Washington, relatează AFP.
"Suntem de părere că JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) este o primă etapă care a contribuit la încetinirea activităţilor lor mai ales în acest sens (...), dar mai considerăm că, din punctul de vedere german, nu este suficient pentru a ne asigura că ambiţiile Iranului sunt temperate şi ţinute sub control", a declarat Angela Merkel folosind acronimul englez al acordului.
În baza acestui acord îndelung negociat de Iran şi marile puteri (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), Teheranul a acceptat să-şi îngheţe programul nuclear până în 2025.
"Europa şi Statele Unite ar trebui să fie în armonie în privinţa acestui subiect", a adăugat cancelarul german într-o conferinţă de presă alături de preşedintele american, Donald Trump.
Liderul administraţiei de la Casa Albă, opozant fervent al acestui acord semnat în iulie 2015, urmează să anunţe la 12 mai dacă "rupe" acordul, scrie Agerpres.