Lovitură de teatru în SUA. Cum schimbă anunțul FBI dinamica cursei electorale
Biroul Federal de Investigații american (FBI) a anunțat vineri că a început examinarea unor noi e-mailuri în cadrul investigației privind folosirea de către candidata Partidului Democrat la președinția SUA, Hillary Clinton, a unei adrese de e-mail personale pentru comunicarea de mesaje secrete în perioada când ea a condus Departamentul de Stat, mesaje pentru care ar fi trebuit să utilizeze serverul securizat al instituției, relatează agențiile internaționale de presă. Analiștii spun că, chiar și în cazul unei anchete neconcludente, știrea inițială a lovit-o în plin pe Hillary Clinton și i-ar putea afecta șansele de a câștiga alegerile.
Piețele financiare s-au prăbușit, Donald Trump a jubilat, iar tabăra lui Hillary Clinton a reacționat cu iritare după anunțul șocant al FBI, în vreme ce, pe rețelele de socializare, alegătorii americani au început să anunțe tot mai clar că s-au săturat de o campanie electorală care le-a pus la încercare răbdarea.
Următoarele zile vor arăta în ce direcție duce noua pistă găsită de FBI în dosarul e-mailurilor lui Hillary Clinton, dar analiștii cred că răul a fost deja făcut. Vestea vine să o lovească pe candidata democrată într-un moment în care părea că și-a asigurat victoria în scrutinul de pe 8 noiembrie.
Echipa de campanie a candidatei democrate la președinția SUA, Hillary Clinton, a criticat vineri redeschiderea anchetei Biroului Federal de Investigații (FBI) asupra e-mailurilor din perioada când Clinton era secretar de stat, transmite DPA, citată de Agerpres.
OFERTE FOARTE BUNE LA eMAG! LE POTI CONSULTA AICI!!!
"E extraordinar să vedem așa ceva cu numai 11 zile înaintea alegerilor prezidențiale", a declarat John Podesta, șeful campaniei lui Clinton.
El a cerut FBI să dea mai multe detalii despre anchetă. Potrivit lui Podesta, directorul FBI James Comey "datorează poporului american furnizarea imediată a tuturor amănuntelor despre ceea ce anchetează acum. Suntem încrezători că nu vor apărea alte concluzii decât cele deja anunțate de FBI în iulie".
Podesta susține că republicanii profită de faptul că se cunosc puține informații oficiale și răstălmăcesc ancheta.
Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA, nu și-a ascuns satisfacția după ce Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat redeschiderea dosarului lui Clinton. "Corupția lui Hillary Clinton atinge o amploare fără precedent", a declarat Trump vineri despre adversara sa în cursa pentru Casa Albă. Suporterii săi la un miting din statul New Hampshire au reacționat scandând "Închideți-o!", relata AFP. "Am un mare respect pentru faptul că FBI și Departamentul Justiției sunt acum dispuse să aibă curajul să corecteze greșeala groaznică pe care au comis-o" închizând ancheta asupra candidatei democrate, a mai spus Trump.
Casa Albă a reacționat la noua anchetă afirmând că a aflat despre ea din presă, că întrebările legate de e-mailuri trebuie adresate FBI și că președintele Barack Obama nu are motive să își schimbe părerea despre candidata democrată.
FBI a anunțat vineri că a început examinarea unor noi e-mailuri în cadrul investigației privind folosirea de către Clinton a unei adrese de e-mail în perioada când a condus Departamentul de Stat, pentru mesaje secrete care ar fi impus utilizarea serverului serverul securizat al instituției, relatează agențiile internaționale de presă. Potrivit unor surse judiciare citate de New York Times, aceste noi mesaje au fost descoperite pe mijloace de comunicare ale unei asistente a lui Clinton, Huma Abedin, și ale soțului acesteia, Anthony Weiner.
Cei însărcinați cu ancheta "au descoperit existența unor e-mailuri care aparent sunt pertinente pentru această investigație", a indicat Comey, într-o scrisoare adresată Congresului. "Am fost de acord ca FBI să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite investigatorilor să examineze aceste e-mailuri, astfel încât să determine dacă ele conțin informații clasificate și să evalueze importanța lor pentru investigație", a adăugat el.
Hillary Clinton a fost interogată în luna iulie de FBI pe acest subiect, iar câteva zile mai târziu Departamentul Justiției a decis să închidă dosarul, la recomandarea anchetatorilor care au precizat că elementele sunt insuficiente pentru a se avansa în acest caz. Însă James Comey i-a reproșat atunci fostei șefe a diplomației că prin utilizarea acelei adrese de e-mail a procedat într-un mod "extrem de neglijent".
Hillary Clinton a motivat anterior folosirea unei adrese private de e-mail pentru comunicațiile oficiale prin faptul că așa este mai practic și mai simplu. Ea a mai susținut că a trimis circa 30.000 de copii ale mesajelor către Departamentul de Stat și că niciunul dintre aceste documente nu era secret în momentul expedierii.