Kolinda Grabar-Kitarovic, dialog fabulos cu Putin la finala CM. Ce invitaţie-surpriză!
Kolinda Grabar-Kitarovic, cea care este preşedintele Croaţiei, a vorbit cu presa din Rusia despre dialogul pe care l-a avut cu Vladimir Putin la finala Cupei Mondiale.
Printre altele, lidera Croaţiei (50 de ani) a dezvăluit că l-a invitat pe Putin în ţara ei.
"Anul trecut, când am fost la Soci, l-am invitat pe Vladimir Putin în Croaţia. Am repetat această invitaţie, la Moscova, după finală. Aceasta poate fi prima vizită a unui preşedinte rus în Croaţia şi cred că acum e momentul potrivit pentru Vladimir Putin. Îl aşteptăm cu nerăbdare în Croaţia!
Croaţii şi-au schimbat viziunea despre Rusia după acest Mondial. Să nu uitaţi acel banner mare pe care scria: Mulţumim, Rusia!. La festivitatea de premiere de după finală, nici nu mi-am dat seama ca a plouat torenţial decât în momentul în care ploaia s-a oprit. Aveam părul ud, dar nu conta, fiindcă mă gândeam doar la jucători şi la oamenii din ţara mea", a declarat Kolinda Grabar-Kitarovic pentru Sport Express, preluată de Telekomsport.