MENIU

Iranul consideră "ilegal" refuzul Statelor Unite de a-i oferi viză ambasadorului la ONU

Iranul consideră "ilegal" refuzul Statelor Unite de a-i oferi viză ambasadorului la ONU

Iranul consideră "ilegal" refuzul Statelor Unite de a-i oferi viză de intrare pe teritoriul american ambasadorului iranian la Naţiunile Unite, precizând că diplomatul va fi menţinut în această funcţie în pofida contestaţiilor Washingtonului, relatează BBC News online.

"Decizia Statelor Unite este regretabilă", a declarat Hamid Babaei, purtătorul de cuvânt al Misiunii iraniene la Naţiunile Unite.
"Nu intenţionăm să numim altă persoană în funcţia de ambasador la ONU", a spus Abbas Araqchi, adjunctul ministrului iranian de Externe.
Statele Unite nu îi vor oferi viză de intrare pe teritoriul american noului ambasador al Iranului la Naţiunile Unite, astfel că acesta nu va putea ajunge la New York, unde este sediul ONU, a comunicat Casa Albă. "Am informat Naţiunile Unite şi Iranul că nu îi vom oferi viză domnului Aboutalebi", a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.

Statele Unite contestă numirea diplomatului Hamid Aboutalebi în funcţia de ambasador al Iranului la Naţiunile Unite, din cauza presupusului rol al acestuia în luarea de ostatici de la ambasada americană din Teheran, în anul 1979. "Numirea făcută de Iran pentru postul de ambasador la ONU nu este viabilă", a comunicat Preşedinţia Statelor Unite, subliniind că desemnarea lui Aboutalebi este "extrem de îngrijorătoare".

Senatul Statelor Unite a adoptat o rezoluţie care ar bloca intrarea lui Hamid Aboutalebi pe teritoriul Statelor Unite dacă acesta ar vrea să meargă la sediul ONU din New York.

Washingtonul afirmă că Hamid Aboutalebi a făcut parte din grupul de studenţi musulmani care au luat ostatici 52 de americani, 444 de zile, în sediul ambasadei SUA din Teheran, începând din 1979. Hamid Aboutalebi susţine că nu a făcut parte din grupul care a organizat luarea de ostatici din anul 1979, explicând că el a fost chemat ulterior pentru a fi translator în negocieri.