Iranul a suspendat îmbogăţirea uraniului la nivelul de 20%. AIEA confirmă
Îmbogăţirea uraniului la nivelul de 20% a fost suspendată, începând de luni, conform unui acord nuclear încheiat între Iran şi marile puteri, a anunţat Ali Akbar Salehi, directorul organizaţiei iraniene pentru energie nucleară, relatează AFP.
UPDATE: Iranul şi-a suspendat luni activităţile de îmbogăţire a uraniului la nivelul de 20%, în cadrul acordului în domeniul nuclear încheiat cu marile puteri, a anunţat un oficial de rang înalt din cadrul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), relatează AFP.
"Conform aplicării planului de acţiune comun de la Geneva, Iranul a suspendat producţia de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, în prezenţa inspectorilor Agenţiei (Internaţionale pentru Energie Atomică) a ONU, în instalaţiile de la Natanz şi Fordo", a declarat Mohammad Amiri, directorul general însărcinat cu garanţiile în cadrul OIEA, citat de agenţia oficială Irna.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat luni suspendarea de către Iran a unei părţi a activităţilor sale nucleare, conform acordului intermediar încheiat cu marile puteri, au anunţat surse diplomatice, la Viena, relatează AFP
"Suspendare voluntară"
"Suspendarea voluntară a îmbogăţirii uraniului la nivelul de 20% este principala măsură pe care o adoptăm în această zi de luni, la ora locală 12.00 (10.30, ora României)", a declarat Ali Akbar Salehi citat de agenţia oficială Irna.
"Două loturi (de centrifuge) de la Natanz şi patru loturi de la Fordo vor fi deconectate până la ora locală 12.00, ceea ce înseamnă că producţia de (uraniu îmbogăţit la nivelul de) 20% va fi stopată", a precizat directorul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).
"Avem suficiente stocuri de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20% pentru următorii patru sau cinci ani, deci nu avem nevoie" să continuăm producţia, a subliniat el.
Inspectori de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) au sosit sâmbătă la Teheran pentru a raporta cu privire la măsurile concrete adoptate de către Teheran în vederea respectării părţii sale de acord.
Acordul încheiat pe 24 noiembrie, la Geneva, de către Teheran şi membrii Grupului 5+1 - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania - prevede limitarea îmbogăţirii uraniului de către Iran la niveluri slabe.
Iranul s-a angajat să limiteze îmbogăţirea uraniului la 5%, să transforme stocul de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, să suspende nivelul actual al activităţilor în instalaţiile de la Natanz şi Fordo şi la un reactor cu apă grea de la Arak şi să nu mai instaleze noi centrifuge în aceste instalaţii.
În schimb, cele şase puteri diplomatice vor suspenda, pe o perioadă preliminară de şase luni, o parte a sancţiunilor pe care i le-au impus, în sumă de şapte miliarde de dolari (peste cinci miliarde de euro).
Occidentul şi Israelul suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică sub acoperirea programului nuclear civil, o acuzaţie pe care regimul de la Teheran o respinge.