Incident la Havana, înainte de sosirea lui Obama. Zeci de disidenţi, arestaţi!
Zeci de activişti din cadrul mişcării disidente Damas de Blanco (Doamne în Alb) au fost arestaţi duminică, la finalul unei procesiuni, la Havana, cu doar câteva ore înainte de sosirea în Cuba a preşedintelui american Barack Obama, au constatat jurnalişti ai agenţiei, relatează AFP online, potrivit Mediafax.
Membre ale acestei organizaţii - înfiinţate de soţii ale unor foşti deţinuţi politici - au defilat în apropierea unei biserici din Havana, în compania unor simpatizanţi, cerând să fie respectate drepturile omului. Aşa cum se întâmplă adesea, poliţişti au operat arestări la finalul marşului.
Preşedintele american Barack Obama s-a îmbarcat duminică spre Havana, unde efectuează o vizită istorică de trei zile, potrivit unui fotograf AFP care îl însoţeşte în această călătorie.
Aeronava prezidenţială a decolat imediat după ora 17.30 GMT (19.30, ora României) de la baza aeriană Andrews, în apropiere de Washington. Aterizarea pe aeroportul Jose Marti de la Havana era prevăzută iniţial cu puţin înainte de ora 21.00 GMT (23.00, ora României).
Barack Obama efectuează această vizită împreună cu Prima Doamnă Michelle şi cele două fiice, Sasha şi Malia.
Această vizită în Cuba consacră apropierea angajată la sfârşitul lui 2014 de către Barack Obama şi omologul său cubanez Raul Castro.
Şeful statului american va vizita Ambasada Statelor Unite, duminică, după care se va plimba împreună cu membrii familiei pe străzile din vechea Havană, iar ulterior se va întâlni cu cardinalul Jaime Ortega, unul dintre artizanii apropierii americano-cubaneze.