Încă un apropiat al lui Putin a murit. Cine era Petrunin, supranumit "copilul minune al gazului" din Rusia
Multimilionarul rus Nikolay Petrunin (46 de ani), apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a murit în circumstanţe suspecte, elita Moscovei fiind șocată. Motivul oficial invocat de autoritățile ruse a fost că executivul Gazprom a decedat în urma complicațiilor cauzate de Covid, după ce s-ar fi aflat în comă timp de câteva săptămâni.
Petrunin, care era considerat un aliat extrem de apropiat al lui Putin, a fost unul dintre cei mai importanți directori ai gigantului energetic Gazprom și, de asemenea, vicepreședinte al prestigioasei Comisii pentru Energie a Parlamentului Rusiei.
Petrunin a fost supranumit „copilul minune al gazului” din Rusia. A intrat în politică după o carieră de realizator de gazoducte în Siberia.
Nikolay Petrunin - Foto: Profi Media
Moartea sa subită a ridicat însă mai multe semne de întrebare în rândul cetățenilor ruși, care au dezbătut subiectul pe Telegram, dar și pe alte rețele sociale.
Moartea lui Petrunin survine la doar cinci săptămâni după ce șeful celui mai mare producător privat de petrol din Rusia, care a criticat invazia Ucrainei de către Kremlin, a murit după ce se pare că a căzut pe fereastra unui spital.
Ravil Maganov, președintele consiliului de administrație al LUKOIL, a murit în circumstanțe misterioase, potrivit publicației Interfax.
Compania este cel mai mare producător privat de petrol din țară, iar în martie a criticat deschis invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin, scrie adevarul.ro. Într-o declarație postată pe site-ul său pentru acționari, consiliul de administrație al LUKOIL și-a exprimat „cea mai profundă îngrijorare cu privire la evenimentele tragice din Ucraina”.
Cu puțin timp înainte de moartea sa, Departamentul de Justiție al SUA a obținut un mandat pentru confiscarea unui avion de 45 de milioane de dolari deținut de PJSC LUKOIL.
În noiembrie 2019, Maganov a fost fotografiat alături de Vladimir Putin la Kremlin, unde a fost decorat cu ordinul „Aleksandr Nevski”.