MENIU

Hollande promite 'justiție', după violenţe urbane declanşate de violul unui tânăr de către poliţişti

Președintele francez Francois Hollande a promis marți 'justiție', denunțând în același timp violențele urbane 'inacceptabile', după presupusul viol asupra unui tânăr de culoare în timpul unei interpelări a poliției, potrivit AFP.

 "Trebuie să se facă justiție", a declarat șeful statului, în timpul unei vizite la Aubervilliers, o suburbie pariziană.

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, François Hollande încearcă să aplaneze tensiunile din suburbii, după mai multe nopți de violențe urbane declanșate de presupusul viol asupra unui tânăr de culoare, Theo, în timpul unei interpelări a unor polițiști la Aulnay-sous-Bois, o suburbie din nord-estul Parisului, la 2 februarie.

Acest caz a tensionat și mai mult legăturile deja conflictuale dintre tineri și polițiști în cartierele sensibile din Franța, unde poliția este deseori văzută ca o forță ostilă.

Această chestiune s-a aflat și în centrul revoltelor care au inflamat Franța în 2005 timp de trei săptămâni (10.000 de mașini incendiate, 6.000 persoane reținute), după moartea a doi adolescenți electrocutați într-un transformator unde au vrut să se ascundă de poliție.

Președintele Hollande a pledat pentru 'respect', subliniind că "nu există viață în comun dacă nu există respect".

"Este nevoie de respect pentru acești tineri atunci când sunt controlați, atunci când se confruntă ei înșiși cu situații de violență (...) Iar atunci când există nereguli, ele trebuie clar denunțate, iar justiția sesizată", a spus el, vorbind despre 'cazul Theo'.

Hollande a mai afirmat totodată că "trebuie să arătăm cu toții respect față de instituții, poliție, justiție".

"Trebuie de asemenea respect pentru bunurile publice, pentru proprietatea privată", a adăugat el, condamnând cu fermitate violențele care au loc de o săptămână în suburbiile Parisului, unde au fost atacați polițiști, iar mai multe mașini au fost incendiate.

"Nu putem accepta, din cauza unei drame pe care și eu o denunț, să existe distrugeri", a afirmat el.

"Este extrem de important să arătăm că suntem capabili să trăim împreună într-o societate pașnică, însă în care respectul este regula și în care noi trebuie să fim fermi față de cei care se îndepărtează de acest principiu", a concluzionat președintele francez.