Gușă: În contextul războiului rece dintre Rusia și SUA, zonele geopolitice vor fi renegociate
Consultantul politic Cozmin Gușă a explicat, în direct la Realitatea TV, că războiul rece instalat între marile puteri ale lumii, respectiv Rusia și SUA, și care se va reliefa din ce în ce mai mult în umătoarea perioadă va duce la o renegociere a zonelor geopolitice. Totodată, este de părere consultantul, negocierea s-ar putea realiza fie în sistem bilateral, fie într-unul triunghiular, dacă la masa credală se va așeza și Uniunea Europeană, puternic reprezentată de Germania.
În legătură cu alegerile din Republica Moldova, consultantul politic a explicat că o victorie a Maiei Sandu va semăna cu victoria lui Donald Trump din Statele Unite, pentru că va declanșa un război interior, protagoniști fiind oligarhii moldoveni care vor fi loviți din plin de alegerea candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în funcția de președinte.
"Legat de Moldova, putem să fim și suntem susținători pe față ai Maiei Sandu, dar alegerea unui președinte ca Maia Sandu în Moldova nu ar aduce pacea, ci mutatis mutandis la alt nivel, ar însemna chiar venirea lui Donald Trump la putere în Statele Unite, care este generatoarea unui război deocamdată mocnit, dar instalat în interiorul SUA, la fel se va întâmpla și în Moldova. Deci, după cum vedem, acel război care se va rostogoli în următorii ani în interiorul Statelor Unite, la fel, venirea Maiei Sandu la putere va genera un război interior și în Moldova, pentru că, în mod evident, moldovenismul afișat prin puterea oligarhilor de acolo va fi lovit din plin și bătălia va începe, în condițiile în care Maria Sandu nu este dotată, dacă ar fi președinte, cu puterea unui regim prezidențial puternic. Acolo avem un parlament de o altă coloratură, avem presa controlată total și fără principii de către sistemul oligarhic. Lupta va fi inegală, dar oricum structura de acolo va fi puternic scuturată și, cu interesul Europei, explicit al Germaniei, pentru Moldova, ar putea să intre într-un alt proiect", a spus Gușă.
Acesta este de părere că o victorie a lui Igor Dodon va duce soarta Republicii Moldova în mâinile sistemului oligarhic, în niciun caz în brațele Moscovei.
"Varianta cu Igor Dodon nu se mai discută astăzi. Dacă Igor Dodon ajunge președinte, atunci interlocutorii oricui ar dori să negocieze cu Republica Moldova vor fi oligarghii, respectiv sistemul oligarhic de acolo, în niciun caz Moscova. Moscova este sugerată doar de rusofilismul lui Igor Dodon, care eu cred, știu, că este mai mult un moldovenism. Deci să nu ne închipuim că dacă iese Igor Dodon, soarta Moldovei se va negocia la Moscova. Nu! Dacă iese Igor Dodon, soarta Moldovei se va negocia direct cu oligarhii de la Chișinău. Nici nu știu dacă e mai bine sau mai rău. Mai rău ar fi pentru spiritul din Moldova, pentru că o doamnă ca Maia Sandu, o româncă afișată și de tip Euro-Atlantic, sigur că ar fi mult mai comod și mai interesant pentru noi și pozitiv. Nu știu dacă și mai efectiv, apropo de felul în care va fi negociată Moldova, pentru că, în condițiile acestui război rece reinstalat între Statele Unite și Rusia, care se va reliefa din ce în ce mai bine în următoarea perioadă, noi îl tot pomenim de vreo trei ani de zile, și zonele vor fi renegociate. Și, în funcție de interesele republicanilor mai mult decât ale lui Trump, zonele de incidente geopolitice, de asemenea, vor fi realocate și evenimente din împărțirea lumilor, cum ar fi Malta, pot să fie altfel organizate astăzi. Și bineînțeles că se va întâmpla fie într-un sistem bilateral, fie într-un sistem triunghiular, dacă includem aici și Uniunea Europeană, care va fi puternic reprezentată de către Germania", a susținut consultantul politic.
Cozmin Gușă a vorbit și despre declarația lui Vladimir Putin, potrivit căreia dacă cineva ar vrea să reconsidere granițele rezultate în urma celui de-Al Doilea Război Mondial ar trebui luate în discuție teritoriile din est ale Germaniei, orașul ucrainean Liov, precum și Ungaria și România. Constulantul politic a explicat că aceste declarații ale președintelui Rusiei ar putea fi serioase, însă ar putea fi făcute și pentru a distrage atenția de la adevăratele intenții pe care le are.
Totodată, Gușă a arătat că pe primele două locuri în materie de pericole mondiale atunci când vine vorba despre Vladimir Putin se află coflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu.
"Toți acești actori, care sunt inventatorii politicii sau care aparțin acestor țări – Germania, Rusia, SUA – au o listă întreagă de strategii, cu disimulări la strategii, de lucruri care generează la rândul lor alte evenimente este un triunghi, de fapt, cu geometrie variabilă, în care se aruncă lucruri pe masă. De exemplu, declarația lui Putin. Va mai face multe astfel de declarații, care pot să fie interpretate fie ca lucruri foarte serioase, fie ca distragerea atenției de la adevăratele strategii și de la adevăratele intenții pe care le are. Pericolul acesta al maghiarizării sau remaghiarizării unor zone nu este unul pe care l-aș pune astăzi pe prima linie a priorităților noastre. Nu îl consider foarte serios. Când ne gândim la Vladimir Putin și la Rusia, cred că punem pe primul loc, astăzi, soarta Ucrainei și doar de acolo încolo să ne gândim ce va juca. Și cei care negociază cu Vladimir Putin, fie că sunt nemții, fie că sunt americanii, știu cu precizie acest lucru. Este un plan în desfășurare al Rusiei legat de Ucraina, care trebuie să fie finalizat pentru a trece la celălalt punct", a explicat consultantul politic.
"Și, bineînțeles, situația din Orientul Mijlociu, care de această dată nu implică Germania și este un joc bilateral între Rusia și America, cu asistență interesantă din Israel, este al doilea punct care va hotărî mișcarea în zona noastră. Desigur că nealegerea lui Hillary Clinton a însemnat o neliniște pentru establishment – ul proamerican din Tel Aviv, care oricum era puternic neliniștit de declarațiile de iubire reciprocă între prim-ministrul Netaniahu și președintele Putin. Dar odată cu această nealegere acolo lucrurile se vor complica mai mult, iar puternicul lobby al evreilor proveniți din fosta Uniune Sovietică în Israel va avea de câștigat, chiar dacă principalul sponsor al lui Donald Trump a fost un evreu destul de potent, dar care nu se află neapărat în centrul negocierilor de putere de la Tel Aviv. Deci, în funcție de aceste lucruri, Ucraina în mod particular, Orientul Mijlociu într-un plan lărgit și războaiele instalate în Orientul Mijlociu, respectiv înghețate în Ucraina, aceste conflincte vor fi determinante pentru negociere", a continuat acesta.
Referitor la strategia pe care trebuie să o adopte țara noastră în raport cu evenimentele din plan mondial, Cozmin Gușă a susținut că aceasta trebuie completată cu o schimbare radicală a diplomației românești, mai ales în contextul victoriei lui Donald Trump în Statele Unite.
"Noi suntem prea mici, însă, pentru acest gen de negociere și trebuie să punem pe masă valoarea noastră de întrebuințare la frontiera NATO și a UE. Asta este o valoare consistentă, pe care dacă o vom valoriza, dacă o vom exprima atât public, dar mai ales discret anumite părți ale ei, vom avea ceva de câștigat și această înnoire în SUA ar putea să însemne și o repoziționare a României în negocierea cu partenerul strategic, pentru că oamenii noi aduc strategii noi, dar noi trebuie să ne așezăm pe baza pe care am câștigat-o până acum și pe felul în care ne-am mișcat. Dar asta înseamnă o schimbare radicală și a diplomației noastre, acest comunistoid de a pune problema, adică să zicem ceva, dar să nu spunem mare lucru și să nu ne puntem pe masă avantajele, pentru că așa se proceda și se procedează, din păcate, la nivelul Ministerului de Externe. Tot acest summum ar fi benefic pentru ca noi sa mai și câștigăm ceva. Și din această ceață profundă în care se va zbate lumea să ne găsim rolul nostru bine determinat, bine ranforsat prin negocieri încheiate prin tratate parafrate și să ne vedem de treaba noastră, că nu schimbăm noi nici istoria UE, nici istoria lumii, în schimb jocul la frontiera NATO sau al UE putem să-l consolidăm sau să-l influențăm în funcție de cum se mișcă negociatorii principali pe axa care nouă astăzi ne este familiară, respectiv Berlin – Washington, care împreună au jocul lor și separat, în același timp, legat de relația cu Moscova", a conchis consultantul politic.