Gestul Prințului William care a înfuriat o lume întreagă
După ce a intrat în gura poporului britanic pentru că a folosit un avion privat pentru a merge într-o vacanță alături de soție și cei doi copii, dar și pentru că a lucrat doar 80 de oră în ultima lună, moștenitorul coroanei regale britanice a dat câteva declarații care au înfuriat multă lume.
Chiar după ce a semnalat existența unui acord care să stopeze traficul cu fildeș și corn de rinocer, William a dat-o în bară când a declarat: “Este un loc și pentru vânătoarea comericală în Africa, așa cum există și în alte părți ale lumii. Deși asta nu este pentru toată lumea.
Nu cred că fildeșul este cool sau că ar trebui pus în casele oamenilor. Dar argumentul pentru vânătoarea controlată este că banii care sunt plătiți pentru a împușca un animal bolnav și bătrân se întorc pentru protejarea altor specii.
Una dintre fundațiile care se ocupă cu protecția animalelor a salutat inițiativa prințului cu privire la stoparea comerțului cu fildeș, însă declarațiile acestuia i-au făcut pe reprezentanții Born Free Foundation să spună: “A vorbi despre vânătoarea de trofee ca modalitate de conservare nu este tocmai ok. Nu avem nevoie de justificarea sau promovarea vânătorii pentru trofee”, informează Daily Mail.