MENIU

Germania, îngrijorată de situaţia şcolilor româneşti din Transnistria

Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer

Presiunile autorităţilor separatiste transnistrene la asdresa şcolilor cu grafie latină din regiune au stârnit îngrijorarea Germaniei.

Ambasadorul Germaniei în R. Moldova, Matthias Meyer, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de problemele cu care se confruntă şcolile româneşti din regiunea transnistreană, în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul pentru Reintegrare Eugen Carpov, anunţă Biroul pentru Reintegrare într-un comunicat.

Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol, Ion Iovcev, contabilul şi şoferul instituţiei au fot reţinuţi de miliţia transnistreană şi acuzaţi de contrabandă. Ulterior, aceştia au fost eliberaţi.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, şi despre ultimele evoluţii şi perspectivele procesului de soluţionare privind conflictul transnistrean, în contextul pregătirilor pentru prima rundă de negocieri în formatul 5+2 din acest an, programată pentru martie, la Viena.

Carpov a anunţat că vineri se va întâlni cu şefa diplomaţiei transnistrene, Nina Ştanski, cu care va aborda o serie de probleme cu care se confruntă populaţia de pe cele două maluri ale Nistrului.