MENIU

FOTO. În ce condiţii stă Vlad Filat în arestul preventiv

Fostul premier al R. Moldova este arestat perventiv pentru 30 de zile. Fără acces la telefon şi internet, doar 6 ore de televizor pe zi, singur în cameră, escortat de gardieni la duş şi cu un program zilnic strict - acestea sunt condiţiile în care trăieşte în prezent fostul premier Vlad Filat în arestul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Chişinău, scrie Adevarul.

Codul de executare al Republicii Moldova stipulează ca fiecare prevenit să beneficieze de un spaţiu de cel puţin patru metri pătraţi, de trei mese pe zi, de cel puţin o oră de plimbare zilnic, de servicii medicale şi de condiţii de igienă normale. Aceştia se deţin în camere comune, bărbaţii fiind separaţi de femei, persoanele aflate pentru prima dată sub arest preventiv – de cele deţinute anterior în penitenciare, iar persoanele care până la arestare au deţinut funcţii de răspundere în autorităţile publice şi persoanele care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţate cu răzbunarea, sunt deţinute separat.

Cum arată celulele din arest

Celulele CNA sunt amplasate la demisolul instituţiei. În arest, fiecare celulă are patru paturi fixate rigid în perete şi podea, dotate cu saltele. În cameră mai sunt scaune, o masă, o chiuvetă, şi un veceu separat de restul celulei. Mobilierul este făcut în aşa fel încât să nu poată fi dezasamblat, pentru a evita transformarea acestuia în anumite instrumente care pot fi folosite pentru rănirea cuiva sau automutilare. Camerele au o fereastră cu gratii şi sunt blocate de o uşă groasă de metal cu o mică ferestruică. Încăperile sunt în permanenţă ventilate, iar temperatura nu coboară mai jos de 20 de grade, indiferent de anotimp. Săptămânal, preveniţilor le este schimbată lenjeria de pat. În funcţie de comportamentul fiecărei persoane, preveniţilor de la CNA li se oferă, la cerere, un fierbător de apă în celulă.

Programul zilnic

Spre deosebire de restul închisorilor din Republica Moldova unde deţinuţii sunt treziţi la ora 6 dimineaţa, la CNA trezirea deţinuţilor se face la ora 7. În fiecare dimineaţă se face obligatoriu prezenţa, după care li se acordă jumătate de oră pentru igiena personală de dimineaţă, iar la ora 8 li se dă micul dejun. Prânzul îl primesc la ora 13, iar apoi au dreptul la o oră de plimbare. Ultima masă din zi – cina, se oferă la ora 18, iar ziua se încheie cu stingerea care se face la ora 22. Masa o primesc în celulă, iar plimbarea se face într-o curte specială din incinta izolatorului. Când are loc stingerea, lumina de zi, care se aprinde la ora 7 dimineaţa, se stinge automat şi simultan se aprinde o lumină mai slabă în celulă, astfel încât gardienii să poată supraveghea oricând ce se întâmplă înăuntru. După această oră aparatele de radio şi televizoarele sunt deconectate. În fiecare dimineaţă deţinuţii sunt verificaţi obligatoriu de medicul de serviciu. Acestora li se fac controalele de bază cum ar fi măsurarea temperaturii, a tensiunii, cântărirea şi alte verificări specifice stării de sănătate a fiecăruia dintre ei.
 


Mai multe articole despre:
arest numire arest preventiv Filat preventiv Vlad