MENIU

FMI vrea reforme şi mai dure în Spania

Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a declarat că guvernul de la Madrid a luat act de propunerile FMI, dar că are propriile sale metode de a scoate ţara din criză, iar acestea funcţionează.

Replica oficialului de la Madrid vine după ce FMI a cerut Spaniei reforme şi mai dure, între care contractul unic pe piaţa muncii şi coplata în sistemul sanitar.  

FMI a anunţat, înainte de publicarea raportului anual, că Spania trebuie să-şi reducă datoria publică, iar soluţiile în acest sens ar putea fi majorarea impozitelor speciale şi de mediu şi reducerea cheltuielilor sociale, precum şi o creştere a TVA-ului special aplicat în cazul alimentelor de bază sau altor produse. În cazul reducerii cheltuielilor sociale, FMI sugerează coplata în sănătate, dar şi în educaţie astfel încât guvernele regionale să poată gestiona eficient aceste servicii.

Pentru piaţa muncii, atât FMI cat şi Comisia Europeană au cerut Spaniei în repetate rânduri reforme suplimentare. Între acestea, un contract unic deoarece costurile concedierilor pentru contractele pe durată nedeterminată sunt prea mari în comparaţie cu cele temporare, consideră experţii. Astfel, instituţia sugerează calcularea costurilor în funţie de vechime. Fondul argumentează că dacă aceste costuri ar fi mai mici, numărul contractelor pe durată nedeterminată ar creşte.

Ministrul Luis de Guindos a recunoscut că principala problemă a Spaniei continuă să fie şomajul şi datoriille. E mai bine, a spus el, să creezi 600 de mii de locuri de muncă, decât să distrugi un milion, cum s-a întâmplat în anul 2009.

Luis de Guindos şi-a prezentat candidatura pentru a prezida grupul ţărilor din zona euro după ce îşi va încheia mandatul de ministru la Madrid.

Mai multe articole despre:
Spania FMI reforme dure Luis de Guindos