MENIU

Fiul lui Michael Douglas a ieșit din închisoare și vrea să publice o carte de memorii

Cameron Douglas, fiul cel mare al actorului Michael Douglas, a ieșit zilele trecute din închisoare unde a ispășit o condamnare de aproape șapte ani pentru trafic de droguri și intenționează să-și publice memoriile, relatează ziarul New York Post, citat de EFE.

Cameron Douglas, 37 de ani, a părăsit recent centrul corecțional din Cumberland, statul Maryland (SUA), iar restul de pedeapsă îl va ispăși într-un centru de reintegrare, potrivit ziarului new-yorkez.

Fiul cel mai al actorului, care a fost condamnat în 2010 pentru posesie de heroină și vânzare de amfetamine, vrea să profite de această "nouă oportunitate a vieții" pentru a petrece mai mult timp alături de tatăl și de mama sa și să scrie o carte despre experiența lui în spatele gratiilor, conform Agerpres.

Cameron Douglas a fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare, dar sentința i-a fost prelungită cu încă patru ani după ce a mărturisit că a introdus droguri în închisoare, motiv pentru care ultimii doi ani i-a petrecut în regim de izolare.

Fiul lui Michael Douglas și al primei sale soții, Diandra Luker, a fost prins în 2009 într-un hotel din New York cu 500 de grame de 'cristal', cea mai pură formă de metamfetamină pe care plănuia să o distribuie și după ce vânduse deja droguri în valoare de 15.000 de dolari.

Michael Douglas a divorțat de Diandra Luker, în anul 2000 pentru a se căsători cu actrița galeză Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii.

Mai multe articole despre:
Michael Douglas