Finlanda suspendă prelucrarea cererilor de azil ale irakienilor și somalezilor
Finlanda a anunțat că suspendă prelucrarea cererilor de azil depuse de refugiați irakieni și somalezi.
Serviciul finlandez pentru Migrații a transmis că ar putea modifica directivele referitoare la acordarea azilului după finalizarea acestei evaluări, în următoarele două săptămâni, conform Agerpres.
În jur de 17.000 de solicitanți de azil au sosit în Finlanda în acest an, 69% dintre ei provenind din Irak și 10% din Somalia.
Imigrația a devenit un subiect politic 'fierbinte' în Finlanda, determinându-i pe mulți alegători să se îndrepte spre partidele de extremă dreapta și populiste, de teama pierderii locurilor de muncă și a restrângerii statului social.
În această vară, guvernul estima că numărul solicitanților de azil, majoritatea irakieni și somalezi, ar putea crește la 15.000 în 2015, față de doar 3.600 în 2014. În Finlanda, imigranții formează circa 6% din populație.