Fiica Reginei Elisabeta a II-a i-a conferit actorului Daniel Craig decorația pe care a primit-o James Bond în film
Prințesa Anne, singura fiică a regretatei Regina Elisabeta a II-a, l-a decorat pe Daniel Craig, celebrul actor care l-a interpretat pe ”agentul 007” timp de 13 ani în seria de filme James Bond.
Aceasta l-a invitat pe actor la Palatul Regal pentru a fi decorat cu Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe, aceeași distinție pe care o avea si celebrul agent James Bond.
Gestul vine drept recunoaștere a contribuției sale remarcabile în domeniul filmului și teatrului. Mai mult, regretata Regină avea o simpatie deosebită pentru actor.
Aceasta a acceptat să apară lângă Daniel Craig într-un scurtmetraj plin de acțiune și umor pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.