Drum liber pentru Vladimir Putin. Principalul său opozant, interzis definitiv la prezidențiale
Curtea Supremă a Rusiei a respins sâmbătă apelul înaintat de liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi împotriva deciziei Comisiei electorale centrale a ţării care i-a interzis candidatura la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc pe 18 martie 2018, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Invocând o condamnare judiciară pe care Navalnîi o consideră motivată politic, Comisia electorală a votat lunea trecută în unanimitate respingerea dosarului său de candidatură prezentat după o zi de mobilizare a partizanilor săi, care i-au asigurat numărul legal de semnături pentru a putea candida.
Potrivit AFP, decizia Comisiei electorale nu a fost o surpriză, deoarece acest organism precizase deja de mai multe ori că Navalnîi nu va putea candida până în anul 2028, din cauza unei sentinţe prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de deturnare de fonduri.
Dar opozantul rus susţine că acest dosar a fost ''fabricat'' tocmai pentru a nu putea să candideze împotriva lui Vladimir Putin. El invocă în acest sens şi verdictul emis în octombrie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a considerat ''arbitrară'' o condamnare a sa din anul 2014 într-un alt dosar de fraudă fiscală şi i-a cerut Moscovei să-i plătească despăgubiri.
Navalnîi, care nu a fost prezent la audiere la Curtea Supremă, precizează Reuters, a scris pe Twitter că el şi susţinătorii săi ''nu vor recunoaşte nişte alegeri fără o competiţie'' şi şi-a reluat apelurile la boicotarea scrutinului.