Dezvăluire. Explicația șocantă a comportamentului sângeros al atentatorilor de la Paris
Autorul atacului din staţiunea Sousse din Tunisia din iunie era sub efectul captagonului. Potrivit publicaţiei Le Point, seringi impregnate cu acest drog au fost găsite în diferitele locuri unde a stat şi Salah Abdeslam, creierul presuspus al atacurilor sângeroase comise vineri, 13 noiembrie, la Paris, dar şi o parte dintre complicii săi, notează RFI România.
Captagonul conţine fenetilamină, o amfetamină înscrisă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de substanţe psihotrope de mai bine de 30 de ani. Produsul este cunoscut pentru senzaţia de forţă extraordinară pe care o induce, de invincibilitate. „Ca toate amfetaminele, acest drog induce o rezistenţă la oboseală, o vigilenţă crescută dublată de o pierdere a discernământului. Ea dă consumatorului senzaţia că este un super om, „regele lumii” într-un fel”, explică profesorul Jean Paul Tassin, neurobiolog la INSERM şi specialist în problemele de dependenţă în revista de specialitate „Sciences et avenir”.
Imediat după ce efectele dispar, apare o formă de psihoză, o alterare a funcţiilor mentale şi o stare de depresie care ia locul euforiei. În acest interval nicio durere şi nicio frică nu mai sunt resimţite de consumator. Aşa se face că un terorist interceptat cât este sub efectul acestui drog nu va fi în niciun caz sensibil la niciun fel de presiuni sau ameninţări, psihice sau fizice.
Cei care au supravieţuit masacrului de la Bataclan povestesc că atacatorii aveau aerul că sunt complet dezumanizaţi, comportament care corespunde efectelor produse de acest drog. Nimeni nu a uitat ănsă nici imaginile cu atacatorul de la Sousse, Seifeddine Rezgui, cu arma în mână, mergând surâzător pe plajă. Aceasta pentru că, sub efectul unui astfel de drog, a ucide un om este un act fără însemnătate.