MENIU

Deputat în partidul lui Putin: Vom cumpăra toată Bulgaria. Am cumpărat deja jumătate de litoral

Un deputat al partidului Rusia Unită a stârnit furia bulgarilor după ce a afirmat că Rusia ar putea cumpăra întreaga Bulgarie. 

Deputatul Piotr Tolstoi (Rusia Unită) a declarat într-un interviu la televiziunea bulgară de stat că Rusia ar putea cumpăra întreaga țară: „O vom cumpăra toată. Am cumpărat deja jumătate din litoral”, notează Europalibera.org.

„Am rezistat 1300 de ani și nu ne-am vândut nimănui”, a replicat primul ministru Boiko Borisov.

Ministrul de externe, Daniel Mitov, a declarat că opinia deputatului rus este arogantă și nu contribuie la dezvoltarea relațiilor bilaterale:

„Bulgaria nu este de vânzare. Așteptăm de la instituțiile oficiale ruse să-și exprime poziția”.

Fostul ambasador bulgar la Moscova, Ilian Vasilev, a declarat că în momentul în care Sofia a început să investească în diversificarea energetică, au început și problemele cele mai grave în relațiile bilaterale.

Legat de declarația deputatului rus, comentatorul Evgheni Dainov a amintit că între 300 și 500.000 de locuințe pe litoralul bulgăresc au fost cumpărate de ruși. În multe orașe au apărut cartiere cu denumiri rusești, s-au deschis grădinițe și școli cu predare în limba rusă, iar în restaurante și magazine rusa și-a recapătat statutul dominant de pe vremea comunismului.

„Se pare că deputatul rus consideră zecile de mii de proprietari de vile și apartamente drept o armă colonială”, constată copreședintele Blocului Reformator, Radan Kânev.

Ministrul sănătății Petăr Moskov a avertizat că rușii au cumpărat nu litoralul ci o parte din partidele politice bulgare.

Cu un salariu de 600.000 de dolari pe an Piotr Tolstoi, rudă îndepărtată a scriitorului Lev Tolstoi, este printre cei mai populari și bine plătiți moderatori ai televiziunii Pervîi Kanal. Ca urmare a declarațiilor sale anti-ucrainene i-a fost interzisă intrarea în Ucraina.

Noul deputat recomandă înlocuirea actualei conduceri a Uniunii Europene și renunțarea la planurile de a fi integrate țările care intră în sfera de interese a Rusiei.

„Cu 70 ani în urmă când Rusia și Ucraina au fost un singur stat, a eșuat o prima încercare de a ne eurointegra”, a mai spus Piotr Tolstoi, aluzie la cel de al Doilea Război Mondial.

Mai multe articole despre:
Rusia Bulgaria tolstoi