MENIU

Decizie ciudată a unui judecător din New York, în urma atentatelor 9/11. Iranul, bun de plată

Decizie surprinzătoare a unui judecător din oraşul New York. Iranul trebuie să plătească nu mai puţin de 10 miliarde şi jumătate de dolari drept daune pentru atentatele teroriste care au avut loc în Stetele Unite pe 11 septembrie 2001. Banii vor fi împărţiţi între rudele victimelor şi companiile de asigurări care au plătit pentru daunele produse de atacatorii kamikaze.

Cu toate că nu există nici o dovadă directă care să incrimineze Teheranul pentru implicarea în atacul terorist, judecătorul George Daniels a luat această decizie deoarece într-un raport realizat de comisia care a investigat atentatul se face referire la faptul că înainte de a comite atentatele, o parte dintre atacatori au vizitat Iranul, iar pe paşapoartele găsite ulterior nu exista nicio viză a autorităţilor de la Teheran, scrie sputniknews.com. 

Hotărârea magistratului a fost criticată în termini duri de către Hossein Sheikholeslam, un purtător de cuvânt parlamentului iranian, care a declarat că anchetatorii au stabilit că cei 19 atacatori kamikaze care au comis atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 provin din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Liban.


Atentatele teroriste care au avut loc în Statele Unite ale Americii au fost revendicate de liderul organizaţiei teroristă Al Qaida, Osama bin Laden. Iranul, care este o ţară majoritar şiită, a negat de mai multe ori că ar avea vreo legătură cu Al Qaida, o organizaţie majoritar sunită.

Potrivit Bloomberg, decizia judecătorului din New York va fi greu de pus în practică dar victimele ar putea obţine ulterior compensaţii în instanţă prin blocarea activelor deţinute de statul iranian în Statele Unite.

Mai multe articole despre:
Iran despăgubiri atentatele de la 11 septembrie