Decizia de ultimă oră a Belgiei: Ce se întâmplă cu conturile misiunilor diplomatice ruse
Belgia a deblocat conturi ale ambasadei Rusiei din Bruxelles, precum şi ale reprezentanţelor diplomatice ruse la UE şi NATO, după ce Moscova şi-a exprimat nemulţumirea, a anunţat sâmbătă ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, citat de BBC News Online.
Aflat în vizită în China, Didier Reynders a declarat că Belgia va debloca parţial conturi aparţinând ambasadelor ruse pe teritoriul său care au fost îngheţate pentru a pune în aplicare o decizie a justiţiei, scrie Mediafax.
"A fost găsită o soluţie pentru deblocarea cu prioritate a acelor conturi ce permit funcţionarea ambasadelor. Şi restul va urma", a declarat el.
Şi autorităţile franceze au pus sub sechestru active ale statului rus din 40 de conturi bancare, dar măsurile au fost anulate ulterior.
Măsurile au fost generate de o decizie a Curţii de arbitraj de la Haga într-un litigiu dintre compania Iukos şi statul rus, care trebuie să achite compensaţii de 44 de miliarde de euro.
În replică, Moscova a ameninţat că va bloca active belgiene din Rusia. "Dacă Belgia nu va anula măsurile, vom fi forţaţi să adoptăm măsuri adecvate împotriva proprietăţilor ambasadei belgiene din Moscova", a comunicat Ministerul rus de Externe.