Criza imigranților. Partidul premierului Viktor Orban cere mobilizarea armatei la granița cu Serbia
Unul dintre reprezentanții partidului conservator la putere, în Ungaria, Fidesz, vrea să ceară Parlamentului să autorizeze mobilizarea armatei la frontiera cu Serbia, pentru a ajuta la ținerea sub control a afluxului de imigranți, în condițiile în care "ultimele luni au arătat că Bruxellesul este incapabil să trateze situația actuală", potrivit AFP și EFE.
Guvernul vrea "să aibă posibilitatea să recurgă la armată pentru sarcini legate de apărarea frontierei și de imigranți", a declarat Szilard Nemeth, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, membru al Fidesz, partidul premierului Viktor Orban.
"Ungaria nu trebuie să apere doar frontierele sale, ci și pe cele ale Uniunii Europene, dar ultimele luni au arătat că Bruxellesul este incapabil să trateze situația actuală", a mai spus Nemeth
Dat fiind faptul că UE a fost incapabilă să acționeze înaintea actualului val de refugiați, Ungaria va adopta mijloacele necesare pentru a garanta securitatea frontierelor sale, a adăugat deputatul.
Criza imigranţilor. Gabriel Oprea a convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă
Poliția ungară a recurs, miercuri, la gaze lacrimogene într-un centru pentru imigranți pentru a împiedica circa 200 dintre ei să părăsească acest principal centru de primire a refugiaților, de la Roszke, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției ungare.
În același timp, șeful poliției ungare, Karoly Papp, a anunțat, tot miercuri, că Budapesta va întări efectivele de poliție de la frontiera cu Serbia, trimițând peste 2.100 de polițiști suplimentari pentru a controla fluxul de imigranți, care a atins un nivel record în ultimele zile.
Autoritățile ungare interceptează cel puțin 2.000 de persoane care traversează ilegal frontiera dinspre Serbia, în principal sirieni, dar și afgani și pakistanezi.
Criza imigranţilor, mai greu de gestionat decât criza Greciei. Liderii UE nu găsesc o rezolvare
Europa s-a blocat în faţa imigranţilor care stau la graniţele sale. Aproximativ 250.000 de extracomunitari au ajuns în ţări ale Uniunii Europene în primele şapte luni ale anului 2015, dintre care 124.000 în Grecia şi 98.000 în Italia. În tot acest timp, imigranţii au fost bruscaţi de forţele de ordine la graniţa cu Macedonia pentru a-i redirecţiona către Grecia, iar Guvernul de la Budapesta se gândeşte să mobilizeze armata pentru a securiza graniţa de sud a ţării, asta după ce un număr record de refugiaţi a intrat deja în Ungaria prin gardul încă nefinalizat de la graniţa cu Serbia. Pentru ce e mai rău se pregăteşte şi Bulgaria, care a trimis blindate la patru puncte de frontieră cu Macedonia. Astfel, dacă liderii UE au reuşit să ajungă la un consens pentru salvarea Greciei, criza imigranţilor pare să nu aibă, încă, o rezolvare în spaţiul european.
Criza imigranților. Secretarul general al ONU: Trebuie să salvăm vieți. Soluțiile juridice, necesare
Criza imigranților. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, aflat miercuri la Paris, a făcut apel ''la țările din Europa și din altă parte să dea dovadă de compasiune și să facă mai mult pentru a pune capăt crizei imigranților'', pledând pentru soluții juridice, în acest sens, relatează AFP.