Creatură bizară, cu dinți de om, descoperită de un pescar amator din Statele Unite. Ce era, de fapt
Un peşte rar, cu o dantură asemenătoare cu a omului, a fost prins de un pescar amator din Statele Unite.
Creatura a fost prinsă în Jennette's Pier, o locaţie din Carolina de Nord preferată de pescari.
Nathan Martin, pescarul care a prins peştele ciudat, spune că se aştepta să prindă o altă specie de pește. Când a văzut cu ce s-a ales, omul l-a aruncat înapoi în apă. Nu înainte de a-i face o fotografie şi de a o posta pe contul său de Facebook, potrivit BBC.
Peștele a fost identificat ca fiind un pește „cap-de-oaie”, care are mai multe rânduri de molari pentru zdrobirea prăzii. A primit acest nume datorită faptului că gura sa arată ca a unei oi.