Cozmin Gușă: Consecințele revenirii la putere a lui Donald Trump. Resetarea relației SUA-UE
De azi, încep calculele, poziționările și repoziționările tuturor celor implicați într-un fel sau altul în jocurile de putere, nu doar în SUA, nu doar de ordin planetar, ci absolut în fiecare țară care-și azimutează conducerile în funcție hegemonul sau hegemonii care sunt prezenți pe scenă; și, având în vedere că alegerile din Statele Unite, câștigate de Trump, vor genera mișcări la nivelul, spre exemplu, al marilor puteri din BRICS, anume Rusia și China, este limpede că, de azi începând, fierbe întreaga Planetă, pe țări, cum ar veni, legat de calcule, poziționări și repoziționări, ca să vă aduc aminte cum am început această succintă analiză de astăzi. Un editorial semnat Cozmin Gușă.
De la început vă spun că această victorie a lui Donald Trump era preconizată și la Beijing, și la Moscova, și în această dimineață, vorbind cu diverși prieteni, din Europa, din lume, din Statele Unite, am aflat aceste detalii, că acest scor, care apare astăzi, unul peste 55% la nivelul electorilor care îi vor fi favorabili lui Donald Trump, era previzionat deja, cel puțin la Beijing, încă din urmă cu o lună și jumătate. Să vedem, însă, cum e previzibil să evolueze războaiele planetare care ne-au scos peri albi în ultimii ani celor care mai avem această posibilitate de a avea păr. Sigur tuturor ne-au dat multe nopți de insomnie, în special țărilor din zona frontierei NATO, așa cum este și România, dar mai ales oroarea numită „carnagiul din Gaza”, împotriva populației civile palestiniene, care nicicum n-a putut fi oprită. Trump a anunțat și în această noapte în Statele Unite, dimineață în România, că va opri războaiele. Salut această reconfirmare a poziționării sale. Sunt, însă, circumspect legat de eficiența în timp a acestui mesaj sau semnal pe care el l-a dat în acest moment. Treburile au devenit mult prea complicate, însă nu de nerezolvat.
Mai ușor îi va fi să oprească acest război din Ucraina. Capabilitatea lui de negociere pe linia Moscova este una testată și la primul mandat și chiar testată în timpul opoziției sale din ultimii patru ani. Are favorabilitate în discuțiile cu Putin și este evident că are un spirit tranzacționist, și el, și Putin, la care Zelenski și liderii ucraineni vor trebui să se supună. Numai că nu vorbim despre Zelenski aici, ci despre marele capital aflat în spatele uriașelor corporații multinaționale, controlate în special de către familia Rothschild. Pe acolo se vor duce negocierile de pace invizibile; cele vizibile vor fi cu Zelenski la masă. Celelalte, despre care vom afla cu greu, vor fi, de fapt, cu reprezentanții marelui capital, în principal ai familiei Rotschild, dar este posibil și se va vedea foarte repede, chiar până în momentul în care Trump să ajungă cu sceptrul puterii în mână, pe 21 ianuarie 2025.
Situația mai complicată va fi în Orientul Mijlociu, unde, în primul său mandat, Trump a fost foarte aproape să rezolve, printr-o serie de tratate, pacea regională cu puterile sunite din Orientul Mijlociu, reușind cumva să ducă într-un colț Iranul, fără să-l enerveze foarte tare. El moștenește astăzi de la Biden o situație extrem de complicată, cu un Israel care și-a închipuit până deunăzi că i se permite absolut orice. Cred că Bibi Netanyahu va trebui să se tempereze, va accepta să se tempereze, pentru că nu are ce să facă, la apelul lui Trump, care este extrem de interesat ca SUA să nu-și piardă influența în Orientul Mijlociu și să nu mai rămână atârnată doar în această relaționare privilegiată cu Israelul. Miza Statelor Unite este să se poată ancora și într-o relaționare corectă în principal cu Emiratele Arabe Unite, dar și cu Arabia Saudită, nederanjând însă foarte tare Iranul, care s-a întărit mult prin cooperarea din interiorul BRICS, pe axa Beijing-Moscova.
Citește continuarea pe solidnews.ro.