Cine sunt si ce urmaresc teroristii Statului Islamic - ISIS?
ISIS. Statul Islamic din Irak si Levant (ISIL) - grupare cunoscuta si drept Statul Islamic din Irak si Siria (ISIS) a fost mai intai o ramura a gruparii teroriste al Qaida. ISIL a fost insa respinsa de liderul al Qaida, Ayman al-Zawahiri, din cauza metodelor brutale folosite. "Daca am de ales intre legea lui Allah si legea lui Zawahiri, il aleg pe Allah", spunea atunci liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi.
ISIS. Cleric ISIS: Mâine vor avea loc atacuri în Marea Britanie, America şi alte ţări
Un cleric din cadrul grupării Statul Islamic (SI) a revendicat vineri faptul că gruparea teroristă este responsabilă de atacul comis miercuri la Paris, la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo, relatează Haaretz, citând agenţia germană DPA.
"Am început cu Franţa operaţiunea, pentru care ne asigurăm responsabilitatea", a declarat Abu Saad al-Ansari, în timpul predicii de vineri în oraşul irakian Mosul, aflat sub controlul SI.
"Mâine vor avea loc (atacuri) în (Marea) Britanie, America şi alte ţări", a adăugat predicatorul."
"Acesta este un mesaj adresat tuturor ţărilor care participă la coaliţia (condusă de către Statele Unite), care a ucis membri ai grupării Statul Islamic", a subliniat el, citat de DPA.
Pista terorismului islamic, urmărită foarte rapid în momentul în care s-a dovedit că ucigaşii au strigat "Allah Akbar", a fost confirmată după descoperirea unui drapel jihadist în maşina abandonată la Paris, miercuri, de suspecţi.
Nouă persoane din anturajul suspecţilor au fost plasate în arest preventiv, a anunţat ministrul de Interne Bernard Cazeneuve, afirmând că Said Kouachi a fost "recunoscut oficial pe o fotografie ca fiind agresorul".
Fratele lui, Cherif, a fost condamnat în 2008 pentru participare la o filieră ce urmărea să trimită combatanţi în rândurile organizaţiei irakiene a Al-Qaida.
Fraţii Cherif erau "pe lista noastră de supraveghere de mai mulţi ani", a dezvăluit un oficial american din cadrul forţelor de ordine, sub acoperirea anonimatului.
CRONOLOGIE
În aprilie 2013, Abu Bakr al-Bagdadi anunța că Statul Islamic în Irak (ISI, organizația Al-Qaida din Irak) și Frontul al-Nusra (grupare jihadistă activă în Siria) ar fuziona pentru a forma Statul Islamic în Irak și Levant. Frontul al-Nusra a refuzat să adere la noua entitate și cele două grupări au acționat separat, iar din ianuarie 2014 se află în conflict armat, potrivit Wikipedia.org.
SIIL a contestat autoritatea conducătorului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, respingând solicitarea lui al-Zawahiri de a se concentra doar asupra Irakului și de a lăsa Siria Frontului Al-Nusra.
Charles Lister, cercetător la Brookings Doha Centre, estimează că organizația are cca. 5-6.000 de combatanți în Irak și cca. 6-7.000 de combatanți în Siria, cifre care nu pot fi coroborate cu alte surse.
La 15 iunie 2014, SIIL controla nordul Irakului și se afla la 100 de km de Bagdad,[13] după ce anterior au capturat orașe ca Mosul, Raqqa, Deir al Zawr, Ramadi sau Fallujah. SUA pregătesc o nouă intervenție militară în Irak ca urmare a escaladării evenimentelor.
La 16 iunie 2014, ultimul oraș căzut în mâinile SIIL era Tal Afar.
Pe 29 iunie, SIIL a anunțat restabilirea Califatului islamic, primul după abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman.
În iulie 2014, creștinii irakieni au început să părăsească în masă orașul Mosul, după ce în ultima perioadă militanții SIIL i-au amenințat că îi vor omorî dacă nu se convertesc la Islam sau dacă nu plătesc o taxă de protecție.
Tot în iulie 2014, Al-Qaeda s-a dezis de SIIL, spunând că noul stat islamic din Irak încalcă legile sharia și este deviant.
Pe 24 iulie 2014, SIIL a emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale, la femeile cu vârste cuprinse între 11 și 46 de ani.
În august 2014, un britanic fanatic -militant jihadist SIIL- a executat prin decapitare pe James Foley, un jurnalist american.
Anteriror, SUA au trimis trupe speciale în Siria pentru a-l salva pe Foley, dar misiunea acestora a eșuat.
La sfârșitul lunii august 2014, SIIL a fuzionat orașele Bukamal (Siria) și Al-Qaim (Irak) cu satele învecinate, într-o „walaya” pe care au denumit-o provincia Al-Furat (Eufrat) pentru a anula efectele Acordului Sykes-Picot care a împărțit Orientul Mijlociu după Primul Război Mondial.