MENIU

Cinci locuri în care al Treilea Război Mondial ar putea începe în 2023 - scenarii sumbre

Sursa foto: Profi Media

Se fac scenariile sumbre pentru început de an! Odată cu 2023, sunt luate în calcul posibile locuri unde s-ar desfășura un atac armat, potrivit presei străină, care ne avertizează în acest sens. Cinci zone prezintă cel mai mare risc pentru izbucnirea unui război asemănător celor două care au marcat omenirea. 

1. Ucraina

Ucraina ar fi principala scenă pentru un război de anvergură mare asta din cauză că Rusia amenință cu folosirea armelor nucleare în contextul conflictului ruso-ucrainean, care este în plină desfășurare și a ajuns la ziua 316 de când președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a declarat război Ucrainei.

2. Taiwan

De altfel, nu este de neglijat nici conflictul dintre China și Taiwan. Cele două părți se confruntă pentru că Taiwanul vrea independența față de Republica Chineză, iar liderul de la Beijing, Xi Jinping își exprimă nemulțumirile cu privire la aceste acțiuni. Taiwanul are și susținerea Statelor Unite ale Americii.

3. China-India

China este în conflict și cu India. Controlului asupra unor bucăți de teritoriu în teren montan aproape de nelocuit rămân evazive, nici China, nici India nu au dat înapoi. În timp ce luptele au rămas până acum destul de limitate, rămâne dorința de a apăra prestigiul national.

4. Grecia-Turcia

Disputele dintre Atena și Ankara în ceea ce privește explorarea energiei în Marea Egee au determinat tensiunea actuală, deși dezacordul teritorial care stă la baza crizei există de zeci de ani. Orice luptă între Turcia și Grecia ar implica imediat țările membre NATO, printre care și România.

5. Peninsula Coreeană

De precizat, prezența tensiunilor din Peninsula Coreeană. Recent, armata Coreei de Sud a ridicat de la sol 80 de avioane de vânătoare, după ce a detectat aproximativ 180 de avioane de război nord-coreene care au survolat la nord de frontiera militară, asta după ce, zece avioane nord-coreene au făcut exerciții militare luna trecută în apropierea spațiului sud-coreean. 

Mai multe articole despre:
al treilea razboi mondial