MENIU

Chişinăul şi Moscova au discutat pe tema retragerii forţelor militare ruse din Transnistria

<p>Convoi umanitar rus, &icirc;n drum spre Tiraspol</p>

Ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, a avut vineri, la Moscova, discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe tema retragerii forţelor ruse de pe teritoriul regiunii separatiste moldovene Transnistria, în contextul îngrijorărilor generate de criza din Ucraina.

Cei doi miniştri au pledat pentru soluţionarea conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al diplomaţiei de la Chişinău.

De asemenea, a fost abordată situaţia şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, iar ministrul Natalia Gherman a respins declaraţiile cu privire la existenţa unor acţiuni de blocare a regiunii transnistrene.

O atenţie specială a fost acordată problemei retragerii forţelor militare ruse de pe teritoriul R. Moldova. Rusia menţine peste 1.000 de militari pe teritoriul Republicii Modova, în urma conflictului din 1992 dintre Chişinău şi Tiraspol.

Evoluţiile din regiunea transnistreană au fost discutate în mai multe rânduri recent de Statele Unite şi Rusia, atât la nivel de şefi de stat, cât şi de şefii celor două diplomaţii.

Ministrul rus de Externe a anunţat săptămâna trecută că Rusia şi SUA au convenit să depună eforturi în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria în cadrul unei Republici Moldova unite, suverane şi neutre. Totodată, ministrul rus de Externe a cerut partenerilor americani să se asigure că procesul de negocieri privnd soluţionarea conflictului transnistrean în formatul 5+2 este eficient şi asigură în stadiul actual o abordare complexă astfel încât problema să fie rezolvată prin acţiuni specifice. Următoarea rundă oficială de negocieri în formatul 5+2 este programată pentru 10-11 aprilie la Viena.

De asemenea, şefii diplomaţiilor de la Chişinău şi Moscova au convenit asupra desfăşurării unor consultări bilaterale la nivel de experţi pentru a discuta efectele asupra relaţiilor dintre cele două ţări în urma semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, aşteptată pentru luna iunie.

Ministrul de Externe al R. Moldova a anunţat anterior că în luna aprilie este aşteptată o vizită a şefului diplomaţiei ruse la Chişinău. De asemenea, premierul Iurie Leancă ar urma să se afle în următoarele săptămâni într-o vizită în Rusia, unde se va întâlni cu omologul său rus Dmitri Medvedev.

Mai multe articole despre:
Moscova Transnistria militari Chişinău forţe