MENIU

Ce spune Barack Obama despre iminenţa unor atentate teroriste pe teritoriul SUA

Președintele american Barack Obama le-a dat noi asigurări conaționalilor săi că nu există nicio informație 'specifică și credibilă' cu privire la iminența unor atentate pe teritoriul SUA în perioada următoare, relatează joi AFP.

Liderul de la Casa Albă a lansat, totuși, un apel la vigilență, subliniind provocarea pe care o reprezintă lupta contra 'indivizilor izolați' sau a 'micilor grupuri de teroriști'.

El a dat drept exemplu atacul armat comis la începutul lunii decembrie de un cuplu la San Bernardino (California).

'Întrucât acționează din proprie inițiativă, acești indivizi sunt mai dificil de detectat și acest lucru face mai grea misiunea de a împiedica eventuale atentate. Dacă amenințarea evoluează, răspunsul la aceasta evoluează și el. În permanență noi ne adaptăm, ne îmbunătățim, devenim mai performanți', a spus Obama.

La 2 decembrie, Syed Farook și soția sa, Tashfeen Malik, au deschis focul la o petrecere de Crăciun organizată într-un centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilități din San Bernardino, omorând 14 persoane și rănind alte 22. Ei au murit împușcați de poliție la câteva ore după atac.

Tashfeen Malik, care a intrat în SUA folosind o viză de tip K1, își exprimase sprijinul pentru gruparea jihadistă Statul Islamic într-o postare privată pe Facebook.