Avion prăbușit. Iranul REFUZĂ să predea cutia neagră companiei Boeing
Un avion Boeing 737 s-a prăbuşit în Iran. Preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a confirmat că toţi pasagerii şi membrii echipajului aflaţi la bordul aeronavei şi-au pierdut viaţa.
La bordul aeronavei erau 82 de persoane de naţionalitate iraniană, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, 4 afgani, 3 germani şi 3 englezi.
Momentan, nu este clar motivul pentru care aeronava s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, însă se presupune că ar fi avut probleme tehnice. Avionul se îndrepta spre Kiev.
Echipele de salvare iraniene au găsit cutia neagră a avionului care aparținea companiei Ukraine International Airlines, a anunţat postul public de radio iranian.
Iranul a anunţat, însă, că nu va preda cutia neagră a avionului celor de la Boeing.