Avion prăbuşit în Franţa: Trei zile de doliu în Spania, Rajoy în Franța miercuri
Spania a declarat trei zile de doliu național și șeful guvernului Mariano Rajoy se va deplasa miercuri în zona din sud-estul Franței unde s-a prăbușit un avion marți cu 150 de persoane la bord, dintre care spanioli, informează AFP.
"Mâine (miercuri) mă voi duce în zona accidentului aerian în Franța", a anunțat Mariano Rajoy pe Twitter, la câteva ore după accidentul aparatului Airbus A320 al companiei low-cost Germanwings, care asigura legătura între Barcelona (Spania) și Dusseldorf (Germania).
Tot miercuri se va deplasa și cancelarul german Angela Merkel în zona din Alpii francezi unde s-a prăbușit aparatul din motive încă necunoscute.
Potrivit vicepreședintei guvernului Soraya Sainz de Santamaria, "45 de pasageri cu nume de familie spaniole" se aflau la bord.
Dna Sainz de Santamaria a anunțat publicarea "în buletinul oficial a unui decret declarând trei zile de doliu oficial începând de la miezul nopții (marți)". "În plus, chemăm la un minut de reculegere mâine la prânz în toate administrațiile publice", a adăugat ea, potrivit agerpres.ro.