Atentate în Franța. Rusia anunță o decizie radicală
Rusia a anunțat că-și sporește măsurile de securitate sâmbătă, ca urmare a atentatelor de vineri seară de la Paris, plasându-și serviciile de securitate în alertă, cerându-le cetățenilor să dea dovadă de vigilență și promițând măsuri pentru siguranța transportului, transmite Reuters.
În puține detalii, Comitetul Antiterorist al Rusiei a anunțat că "agențiile relevante ale statului" iau măsurile care se impun pentru a-i proteja pe cetățenii ruși. "În lumina noilor amenințări, întreaga rețea de securitate națională a fost pusă în alertă", a anunțat Comitetul într-o declarație de presă.
Viceprim-ministrul rus, Dmitri Rogozin, însărcinat cu industria de apărare a Rusiei, a anunțat că organismele de apărare ale țării au introdus măsuri suplimentare de securitate și antiteroriste, potrivit agenției Interfax.
Gruparea teroristă Statul Islamic, care a revendicat atentatele de vineri seară din Paris soldate cu cel puțin 128 de morți și 300 de răniți, a publicat o înregistrare video în care amenință că va comite "foarte curând" atacuri și în Rusia, care a lansat luna trecută operațiuni aeriene în Siria.
Căile ferate ruse au anunțat într-un comunicat că măsuri suplimentare vor fi luate pentru a întări securitatea și controlul pe tronsoanele cele mai aglomerate ale rețelei de căi ferate. Iar agenția de reglementare aeriană Rosaviația a informat că nu intenționează să suspende zborurile către Franța, cu toate că vor spori controalele de securitate pe aeroporturi.
Mai mulți locuitori ai Moscovei au depus coroane de flori la ambasada Franței în capitala rusă.