ATENTAT la Stockholm. Șoferul camionului a fost PRINS! Explozibil găsit în TIR
Atentat Suedia. Poliția suedeză l-ar fi prins pe șoferul camionului care a intrat în mulțime la Stockholm, în atentatul de vineri, transmite Reuters. Omul a fost arestat într-o suburbie din nordul capitalei suedeze. Suspectul este acuzat de "crime de tip terorist", cel mai ridicat nivel de acuzație din legislația suedeză. Totodată, poliția ar fi găsit explozibil nedetonat în "camionul morții".
Atac terorist, vineri, în capitala Suediei, Stockholm. Un camion a intrat în plin în mulţime, pe una din străzile cele mai aglomerate ale oraşului, şi a ucis cel puţin patru persoane, potrivit presei. În haosul şi panica instalate după atac, sute de oameni au fugit îngroziţi, iar poliţiştii nu ştiu nici la această oră numărul real al victimelor. Ulterior, mai multe persoane au anunţat focuri de armă în alte cartiere, dar informaţia nu a fost confirmată de autorităţi.
UPDATE 10.00: Poliția l-ar fi prins pe șoferul camionului care a intrat în mulțime la Stockholm, în atentatul de vineri, transmite Reuters. Omul a fost arestat într-o suburbie din nordul capitalei suedeze. Suspectul a fost acuzat de "crime de tip terorist". Inițial, se spunea că au fost reținuți doi suspecți, însă niciunul nu era șoferul camionului ucigaș.
Bărbatul arestat vineri în legătură cu atacul terorist din centrul Stockholmului este suspectat că ar fi șoferul camionului care a ucis patru persoane, a indicat sâmbătă poliția suedeză. ''Credem că bărbatul care a fost plasat în arest este autorul'' atentatului, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, Lars Bystrom. Mai multe media locale, citate de AFP, au relatat că suspectul este un uzbec în vârstă de 39 de ani, simpatizant al organizației Stat Islamic (SI).
UPDATE ORA 06.04 Atac în Suedia: unul din cei doi arestați, uzbec, este principalul suspect
Unul din cei doi bărbați arestați de poliția suedeză vineri este suspect de omoruri cu caracter terorist, a anunțat procuratura în cursul nopții, printr-o purtătoare de cuvânt citată de agențiile de presă internaționale. AFP a obținut confirmarea oficială că este vorba de primul dintre cei doi suspecți reținuți după ce un camion a intrat vineri în pietonii de pe o stradă din Stockholm și a omorât patru oameni. El a fost arestat în suburbia Marsta a capitalei.
UPDATE: Poliția suedeză a confirmat că suspectul arestat este cel din fotografia făcută publică vineri. Acesta a fost prins după o urmărire ca-n filme.
Cu toate acestea, oamenii legii au declarat că nu cred că bărbatul aflat în custodia lor este cel care a condus camionul care a intrat în mulțime, însă spun că acesta se afla în vecinătatea locului în care s-a produs atacul.
Potrivit presei suedeze, bărbatul arestat ar avea 39 de ani și și-ar fi exprimat simpatia pentru gruparea teroristă Stat Islamic. Această informație nu a fost confirmată de polițiști.
UPDATE: Autoritățile suedeze au confirmat că patru oameni au decedat după atacul din centrul capitalei, iar alți 15 sunt răniți. Ultima persoană care și-a pierdut viața se pare că ar fi murit în spital.
De asemenea, oamenii legii au informat că au arestat un bărbat în acest caz, dar au refuzat să dea alte detalii.
Potrivit The Independent, bărbatul ar fi fost arestat într-un parc de mașini din zona Marsta, aflată la 40 de kilometri de Stockholm. Se pare că acesta purta o cagulă pe față.
UPDATE: Un medic a declarat pentru ziarul Expressen că 15 persoane au ajuns la spital cu răni grave în urma atacului de vineri după-amiaza. Printre aestea se numără și doi copii, dintre care unul se află în stare gravă.
UPDATE: Reprezentanții poliției suedeze au anunțat, vineri seara, că două persoane se află în custodia forțelor de ordine și sunt interogate în legătură cu atentatul terorist care a avut loc în centrul orașului Stockholm.
UPDATE: Poliția suedeză a confirmat că anchetatorii caută un bărbat, fotografiat în apropierea locului atacului, îmbrăcat cu o jachetă verde, hanorac gri și pantofi albi.
Oamenii legii au publicat o fotografie a celui mai căutat bărbat în Suedia în acest moment și îi roagă pe cei care au informații despre acesta să contacteze imediat poliția:
UPDATE: Autorităţile au făcut public primul bilanț oficial, care arată că trei persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce alte opt au fost rănite.
UPDATE: În ciuda anunțului făcut de premierul Suediei, Poliția susține că nicio persoană nu a fost arestată în urma atentatului din centrul Stockholm-ului.
"Nicio persoană nu a fost până în acest moment reţinută. Nu putem să excludem pentru moment că este vorba de o crimă teroristă, având în vedere ce s-a întâmplat în alte părţi ale Europei", se arată într-un comunicat al autorităților.
UPDATE: Potrivit agenției suedeze de știri TT, circulația metroului a fost suspendată. De asemenea, poliția suedeză a dispus ulterior evacuarea gării feroviare centrale din Stockholm, după ce mai devreme au fost raportate focuri de armă în această zonă.
UPDATE: Surse apropiate anchetei au declarat că un al doilea suspect a fost reținut de polițiști. În acest moment, oamenii legii îl caută pe al treilea bărbat care s-ar fi aflat la bordul camionului.
UPDATE: Proprietarul camionului a declarat pentru presa suedeză că autovehiculul a fost furat în cursul zilei de vineri.
UPDATE: Referitor la focurile de armă raportate de martori, poliția susține că acestea s-au auzit dintr-o zonă apropiată locului în care camionul a intrat în mulțime.
Oamenii legii au declarat, însă, că este prea devreme pentru a spune cu certitudine dacă focurile de armă au vreo legătură cu atentatul din centrul orașului Stockholm.
UPDATE: Premierul suedez, Ștefan Lofven, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că principalul suspect al atacului din centrul capitalei a fost reținut de polițiști.
UPDATE: Poliția confirmă decesul a cel puțin trei persoane, după ce un camion a intrat într-o mulțime în Stockholm, într-o zonă comercială, potrivit The Independent.
Totodată, oamenii legii au declarat că tratează incidentul drept un atac terorist. Poliția suedeză a emis o avertizare și le cere oamenilor să evite centrul orașului Stockholm.
În același timp, prim-ministrul suedez a declarat că toate informațiile referitoare la incident indică un atac terorist.
UPDATE: Incidentul a avut loc pe strada Drottninggatan, una dintre cele mai mari zone pietonale din Stockholm, în jurul orei locale 15.00.
Towe Hagg, purtătoarea de cuvânt a poliției suedeze, a declarat pentru reuters că "un vehicul a rănit mai multe persoane pe strada Drottningatan".
Totodată, postul public de radio susține că cel puțin trei persoane au murit în incident, însă oamenii legii nu au confirmat această informație.
De asemenea, martorii susțin că au auzit focuri de armă.
UPDATE: Informații neoficiale titrate de televiziunile suedeze arată că trei persoane și-ar fi pierdut viața în incidentul din Suedia.
Potrivit poliției, mai multe persoane au fost rănite.
Oamenii legii anchetează incidentul pentru a stabili dacă este vorba despre un atac terorist.
Potrivit primelor informații, incidentul s-a petrecut într-o zonă comercială din capitala Suediei.
"Eram pe strada principală atunci când un camion a apărut de nicăieri. Nu am putut să văd cine conduce autovehiculul, dar a pierdut controlul. Am văzut cel puțin două persoane lovite. Am fugit cât am putut de repede", a spus un martor pentru ziarul Aftonbladet.