Atac în SUA. Mai multe victime, după ce un bărbat a deschis focul într-un autocar
Cel puţin o persoană a murit, iar altele sunt rănite în urma unui atac armat produs luni la bordul unui autocar, în statul american California, informează NBC News, preluat de Mediafax.
Incidentul a avut loc la bordul unui autocar al companiei Greyhound care circula între Los Angeles şi zona golfului. Un individ a deschis focul în autocar, iar şoferul a oprit în zona Grapevine, la sud de Bakersfield, pe Drumul Interstate 5. În momentul producerii atacului, la bordul autocarului erau aproximativ 40 de pasageri.
Cel puţin o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite în atac.