MENIU

ATAC ARMAT în Istanbul, la un birou electoral al unui partid naţionalist: un mort şi 7 răniţi

O persoană a fost ucisă, iar alte şapte au fost rănite duminică seara într-un cartier popular din Istanbul, într-un atac armat comis la un birou electoral al unui partid naţionalist, odată cu apropierea unui scrutin municipal, a anunţat presa.

Un reprezentant pentru presă al partidului Acţiunea Naţională (MHP), a treia forţă politică în Parlamentul turc, a fost ucis în atac, în districtul Esenyurt, la scurt timp după inaugurarea unui birou destinat promovării acestei formaţiuni în vederea alegerilor din martie, precizează agenţia Dogan.

Alţi şapte activişti din cadrul partidului au fost răniţi, iar poliţia a arestat şase suapecţi în legătură cu atacul.

Un lider MHP, Celal Adan, a acuzat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK, rebeli kurzi), ai cărui membri ar fi manifestat, înainte de inaugurarea biroului, în acest cartier în care se află o importantă comunitate kurdă.

Turcia se confruntă cu o gravă criză politică, provocată de o anchetă de corupţie care a afectat regimul islamo-conservator aflat la putere din 2002.