MENIU

Arif Erdem și alți 2 foști fotbaliști turci, acuzați de terorism! Au fost emise mandate de arestare

Arif Erdem

Autorităţile din Turcia au emis mandate de arestare pe numele a trei foşti fotbalişti, între care se numără şi Arif Erdem, la câteva zile după ce au hotărât acelaşi lucru în cazul lui Hakan Şukur, pentru că ar fi "membri ai grupării teroriste armate FETO/PDY (Fethullah Gulen/Structură Paralelă de Stat), informează Sabah.

Potrivit sursei citate, procurorul Mehmet Şenay Baygin i-a inclus pe Arif Erdem, Ugur Tutuneker şi Ismail Demiriz în ancheta cu privire la legăturile cu mişcarea Fethullah Gulen după tentativa de puci din 15 iulie, după ce s-au descoperitv dovezi cu privire la relaţia celor trei cu FETO/PDY, scrie News.ro.

Miercuri dimineaţă, s-au emis mandatele de arestare pe numele celor trei. Ismail Demiriz a fost găsit la locuinţa sa din Buyukcekmece şi a fost arestat.

Arif Erdem, Ugur Tutuneker şi Hakan Şukur, pe numele căruia s-a emis un mandat de arestare anterior, nu se află în Turcia. Locuinţele lor au fost percheziţionate.

Toţi cei patru sunt foşti componenţi ai echipei Galatasaray.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.

Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat.

Mai multe articole despre:
Turcia fotbalişti arif erdem