Angajaţii la stat, obligaţi să se vaccineze anti-COVID. Ce țară a făcut anunțul
Guvernul din Zimbabwe a anunţat, marţi, că îi va constrânge pe funcţionarii săi, inclusiv cadrele didactice, să demisioneze, în cazul în care nu se vaccinează împotriva COVID-19.
Ţara africană cu 15 milioane de locuitori a impus deja obligativitatea vaccinării pentru acces la pieţe, săli de sport, restaurante şi examene universitare, iar unele companii private şi-au obligat de asemenea angajaţii să se vaccineze anti-COVID, relatează presa internațională.
Măsurile au determinat indignare în rândul unor locuitori, dar şi blocaje la centrele de vaccinare, slab aprovizionate şi unde nu rareori cozile pentru o doză se formează încă de la ora 4 dimineaţa.
,,Dacă sunteţi angajaţi ai guvernului, pentru protecţia celorlalţi şi a celor pe care îi slujiţi, vaccinaţi-vă. Dar dacă doriţi să vă prevalaţi de dreptul de a nu vă vaccina, vă puteţi da demisia", a declarat ministrul justiţiei, Ziyambi Ziyambi, pe un post de radio local.
În august, congresul sindicatelor din ţara africană a contestat în justiţie vaccinarea obligatorie a salariaţilor.