America în criză. Guvernul SUA riscă să intre sâmbătă în incapacitate de plată
Scandalul legat de adoptarea bugetului în SUA este departe de a se fi terminat, mai mult, Guvernul SUA riscă să intre în incapacitate de plată, dacă politicienii din Congres nu se pun de acord asupra bugetelor.
Liderii democraţi şi republicani din Congresul american au anunţat miercuri că au ajuns la un acord pentru cele 12 proiecte de lege anuale care finanţează o serie de programe federale pentru anul fiscal care se încheie la 30 septembrie, ceea ce este de natură să evite "închiderea" guvernului, care ar urma să se producă sâmbătă, relatează Reuters.
Acordul la care au ajuns liderii din Camera Reprezentanţilor şi Senat ar deschide calea pentru un vot favorabil în Congres asupra unui proiect de lege de finanţare provizorie care să menţină funcţionarea normală a guvernului până la termenele limită nou stabilite, de 8 şi 22 martie, dându-le timp parlamentarilor să examineze şi să dezbată proiectele de lege de finanţare pentru întregul an.
Măsura temporară va fi "votată de către Camera şi Senat în această săptămână", se arată într-o declaraţie comună semnată de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, liderul republican din Senat, Mitch McConnell, liderul democrat din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, şi de şefii comisiilor de finanţe ale celor două camere ale Congresului.
Reprezentantul republican Kevin Hern a declarat reporterilor că legea de finanţare temporară, care ar fi a patra din anul fiscal care a început la 1 octombrie 2023, va fi supusă joi la vot în Camera Reprezentanţilor. În cazul în care ar eşua, ar aduce guvernul federal în pragul închiderii parţiale începând de sâmbătă.
Liderii ambelor partide vor lucra acum la explicarea acordului către partidele lor, cu scopul de a convinge suficient de mulţi dintre ei să susţină înţelegerea.
Acordul ar pune şase din cele 12 proiecte de lege de finanţare pe calea adoptării până la 8 martie, iar restul până la 22 martie.