Amenințarea conflictului. Ucraina cere comunităţii internaţionale să interzică accesul navelor ruse în porturi
Ucraina cere comunității internaționale interzicerea accesului navelor rusești în porturi, ca răspuns la manevrele militare ale Federației Ruse în Marea Neagră.
„Acum noi aşteptăm şi o reacţie unitară: atunci când navele RUS (ruse) nu vor putea intra în porturile lumii, ei vor înţelege preţul obrăzniciei lor", a scris ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov pe Twitter.
Într-un comunicat pe acelaşi subiect, armata Ucrainei a subliniat că forţele sale navale sunt pregătite pentru orice evoluţie sau provocare din partea Rusiei.
Rusia a anunţat joi efectuarea unor exerciţii planificate în Marea Neagră, cu participarea unor grupuri tactice navale din cadrul Flotei sale din Marea Neagră, în timp ce Ucraina a denunţat vehement desfăşurarea aplicaţiilor în apropierea coastei sale de sud, acuzând Moscova că, prin manevrele sale, a făcut "practic imposibilă" navigaţia în Marea Neagră şi în Marea Azov.
Rusia a anunţat încă de luna trecută că forţele sale navale vor organiza o serie de exerciţii de amploare implicând toate flotele sale în ianuarie şi februarie, de la Pacific la Atlantic, în cea mai recentă demonstraţie de forţă pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legate de Ucraina.