Alertă în Filipine! Turiști canadieni și norvegieni au fost luați ostatici
Doi canadieni, un norvegian și o localnică au fost răpiți dintr-o stațiune turistică din sudul statului Filipine, anunță BBC.
Un purtător de cuvânt al armatei filipine a anunțat că aceștia au fost luați ostatici luni seară din stațunea Holiday Oceanview de pe Insula Samal de câțiva bărbați înarmați.
Atacatorii, care nu au fost identificați de poliție, au reușit să fugă cu o barcă.
Autoritățile au identificat persoanele străine. Potrivit AP, doi turiști japonezi ar fi încercat să intervină pentru a-i împiedica pe atacatori să-i răpească pe cei patru.