ALEGERI. Cine sunt liderii separatiştilor proruşi din Ucraina
Un mecanic în vârstă de 38 de ani, comandant de unităţi rebele, şi un fost militar în vârstă de 50 de ani, nostalgic al fostei Uniuni Sovietice, Aleksandr Zaharcenko şi Igor Plotniţki, aleşi la Doneţk şi, respectiv, la Lugansk, încarnează din vară imaginea separatismului prorus în estul Ucrainei, scrie Mediafax.
"Premierul" republicii autoproclamate Doneţk Aleksandr Zaharcenko a fost ales "preşedinte" cu peste 81% din voturi, contracandidaţii săi obţinând câte 9%, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea din secţiile de votare şi dat publicităţii de către şeful "comisiei electorale" locale rebele Roman Liaghin, potrivit AFP.
Ambiţia sa: "construirea unui nou stat, care va deveni legitim după alegeri, şi recuperarea teritoriilor din estul (Ucrainei) aflate în prezent sub control ucrainean", a subliniat el înainte de scrutin, într-o întâlnire cu studenţi.
Acest fost mecanic şi om de afaceri, în cârstă de 38 de ani, care spune că şi-a vândut afacerea pentru a finanţa un grup militar rebel, a participat la luarea cu asalt a sediului Administraţiei Regionale de la Doneţk, pe 16 aprilie, de către separatişti. Acest eveniment fondator al revoltei faţă de Kiev a fost urmat de proclamarea independenţei "republicii" de la Doneţk şi a celei vecine, la Lugansk, iar după aceea de confruntări armate care s-au soldat cu peste 4.000 de morţi.
Biografia sa oficială insistă asupra faptului că tatăl său a muncit ca miner timp de 30 de ani, un lucru important în această regiune - Donbas -, în care întreaga economie gravitează în jurul bazinului minier.
La Lugansk, "preşedintele republicii" rebele Igor Plotniţki a fost ales cu peste 63% din voturi. La fel ca Zaharcenko, a avut contracandidaţi aproape necunoscuţi.
Acest fost militar, în vârstă de 50 de ani, cu o statură masivă, s-a convertit într-un om de afaceri după destrămarea fostei URSS, iar ulterior într-un apărărtor al consumatorilor. După ce a ocupat postul de "ministru al apărării" teritoriului separatist, el a fost numit la conducerea "republicii" de la Lugansk în august, în locul liderului separatist Valeri Bolotov, rănit într-un atentat.
Mai mult pe Mediafax.