Alarmă falsă la Paris. Educatorul înjunghiat a recunoscut că a inventat totul
Educatorul francez, care a declarat, luni dimineată, că a fost înjunghiat într-o grădiniţă din Paris de un bărbat care a invocat gruparea teroristă Stat Islamic (SI) în timpul agresiunii, a recunoscut că a inventat atacul, a anunţat Parchetul din Paris, citat de BBC News online.
Educatorul în vârstă de 45 de ani a declarat, iniţial, autorităţilor că a fost atacat de un bărbat mascat pe când era singur în sala de clasă din Aubervilliers, o suburbie din Paris, scrie Mediafax.ro.
Reprezentanţii Parchetului General din Paris au anunţat că bărbatul a admis că a inventat întregul atac, el fiind interogat în prezent în privinţa motivelor pe care le-a avut pentru a face declaraţii false în această privinţă.
Educatorul a fost spitalizat şi tratat pentru rănile provocate de cuţit de la nivelul gâtului şi al abdomenului, viaţa sa nefiind pusă în pericol. Potrivit acestuia, bărbatul l-ar fi atacat cu un cutter şi o foarfecă şi ar fi ţipat: "Asta e pentru Daesh (Stat Islamic). Este un avertisment".