Afganistan: Măcel în urma unui atentat sinucigaș
Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, luni, într-un atentat sinucigaș cu vehicul capcană ce a vizat un complex guvernamental în sudul Afganistanului, unde rebeliunea talibană este foarte activă, potrivit unui prim bilanț difuzat de responsabili locali, relatează AFP.
Atacul a avut loc în provincia Zabul. Talibanii au lansat la sfârșitul lunii aprilie tradiționala 'ofensivă de primăvară' marcată de atentate constante și de lupte aproape zilnice împotriva forțelor de securitate afgane.
Autorul atacului a intrat cu un vehicul încărcat cu o tonă de explozibili într-un complex în care se află în special sediul guvernului provincial din Qalat, capitala provinciei Zabul, a precizat comandantul poliției locale, Mirwais Noorzai.
Această nouă ofensivă a talibanilor în contextul în care forțele internaționale și-au redus efectivele, după 13 ani de conflict ce au urmat după căderea regimului taliban, în 2001, forțele de securitate afgane confruntându-se singure cu insurecția talibană.
Mai multe articole despre:
Afganistan
preşedinte
decizii
atentat sinucigaş
40 de raniti
vehicul capcana